Schimbarea majoră la RCA, care va afecta piața de asigurări Casco. Pagubele provocate de autoturismele parcate, acoperite
RCA va trece printr-o schimbare care va afecta piața de asigurări CASCO. Pagubele care pot fi cauzate de mașinile parcate vor fi acoperite și de RCA, iar asta e o veste bună pentru șoferii care alegeau întotdeauna asigurarea cea mai ieftină.
Schimbarea majoră la RCA care-i va bucura pe șoferi
Acest tip de pagube provocate de mașinile parcate este mai puțin cunoscut, mai ales de către cei care au plătit mereu doar acest tip de asigurare. Dacă te numeri printre cei care nu-și închipuie cum poate o mașină parcată să provoace un accident, gândește-te la următorul scenariu, care este cât se poate de plauzibil.
Imaginează-ți că îți lași mașina într-o parcare publică. Cumva, rămâi în mașină să aștepți pe cineva, sau din alt motiv, nu e important. La un moment dat, un alt șofer parchează mașina undeva în apropiere de automobilul tău, să zicem, în față. Pentru că a uitat să tragă frâna de mână, mașina respectivă o poate lua la vale direct în autoturismul tău parcat regulamentar și ți-l avariază. După noua lege, vei putea să-i ceri despăgubirea fără stres și nici persoana respectivă nu va avea prea multe probleme dacă vă înțelegi pe cale amiabilă.
Cum ar putea să fie afectată piața asigurărilor CASCO
Noua modificare privind asigurarea obligatorie a fost decisă de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după ce s-a confruntat cu un caz concret de pagubă cauzată de o mașină parcată care cerea o reglementare legislativă mai clară și pentru această asigurare, nu doar pentru CASCO.
În situația respectivă, s-a întâmplat că o mașină parcată într-un garaj a luat foc de la un scurtcircuit și incendiul s-a extins și la imobilul în care era garajul. Problema era că asigurarea obligatorie auto vizează folosirea autovehiculului, iar mașina în cauză nu fusese utilizată pentru mai mult de 24 de ore.
Până acum, asigurările CASCO acopereau costurile pentru astfel de costuri, dar majoritatea șoferilor își iau doar RCA. Dacă asiguratorii vor fi obligați să integreze și acest tip de costuri, se poate ca mai mulți șoferi să fie avantajați. Totuși, o asemenea obligație va însemna creșterea tarifului RCA. De asemenea, ar putea afecta piața asigurărilor CASCO. Vor trebui îmbunătățite serviciile în cazul acestora, ca să nu devină inutile. Și așa nu prea sunt căutate de șoferii persoane fizice.
Vezi AICI un calculator pentru asigurarea obligatorie.