Schimbare uriașă la WhatsApp. Este valabilă atât pentru Android cât și pentru iPhone

de: Emanuela Pană
30 07. 2020

WhatsApp anunță o nouă schimbare, care este valabilă pentru miliarde de telefoane, atât pentru Android cât și pentru iPhone. Vă invităm să aflați ce a pregătit compania din spatele plaformei pentru utilizatorii ei.

WhatsApp, schimbare majoră

Cei de la WhatsApp au făcut cunoscută următoarea mutare. Compania vrea să le ofere utilizatorilor săi din întreaga lume posibilitatea de a opri permanent notificările din grupurile de conversații, care va veni ca o completare a opțiunilor existente.

Utilizatorii aplicației pot face asta deja, însă doar pe o perioadă determinată, de un an de zile. Însă, în curând, cei de la WhatsApp vor oferi și posibilitatea de a bloca notificările pentru totdeauna. Deoarece când va apărea cea de-a doua posibilitatea prima va deveni inutilă, compania a decis să elimine opțiunea blocării notificarilor WhatsApp din grupuri pentru o perioada de 365 de zile.

WhatsApp a anunțat că va lansa această nouă funcționalitate când va fi 100% pregătită pentru a fi oferită, iar, pentru moment, ne putem folosi de funcția de oprire a notificărilor pentru un an.

Valabil atât pentru Android cât și pentru IOS

Mai mult, WhatsApp va putea permite în curând folosirea aceluiași număr pe mai multe telefoane. Aplicația extrem de iubită de peste 2 miliarde de utilizatori este una dintre cele mai populare din lume, iar până acum avea doar un punct slab – putea fi folosită pe un singur telefon sau o singură tabletă.

Site-ul WABetaInfo a descoperit pentru prima oară semnele unei funcții care să poată permită ceea ce WhatsApp nu putea în luna noiembrie a lui 2019, atât pe IOS, cât și pe Android. Atunci a fost observată o „notificare de înregistate“ care părea un indiciu pentru noua funcție de care va putea beneficia dispozitivul în viitorul apropiat.

Semnele actuale par să fie mai concludente: funcţia va putea fi găsită într-un buton nou, denumit „Linked Devices“, din meniul aplicaţiei, care ar urma să înlocuiască butonul „WhatsApp Web“. Meniul care a fost deschis ar urma să îți arate toate dispozitivele pe care ești înregistrat cu acelați cont de WhatsApp. Totuși, există limita de patru dispozitive de pe care te vei putea înregistra, dar nu se știe la momentul actual dacă versiunea de Web a aplicației va fi luată în calcul ca unul dintre acestea.