Schimbare majoră la Whatsapp. Noua funcție a aplicației

Schimbare majoră la Whatsapp. Noua funcție a aplicației

WhatsApp lansează mai multe funcţii noi, inclusiv folosirea codurilor QR pentru adăugarea contactelor și primește suport pentru stickere animate. Una dintre ele ți-ar putea face viața mai ușoară, căci te va ajuta să-ți gestionezi mai bine contactele. Mai multe detalii, în continuare.

Schimbare majoră la Whatsapp

WhatsApp promite de câteva luni mai multe funcții noi și pare-se că se ține de cuvânt. De acum, utilizatorii aplicației pot folosi, la fel ca la Facebook Messenger, stickere animate în conversații și pot adăuga după ultima actualizare, contacte noi, care nu se regăsesc nici în agenda telefonului, prin scanarea codurilor QR. Aceasta este cea mai interesantă noutate WhatsApp, și a fost testată cu mai multe luni înaintea lansării oficiale.

Fiecare utilizator va avea propriul cod QR, pe care-l găseşte la Settings. În același fel, fiecare utilizator va putea scana codul altui utilizator pentru a-l adăuga pe lista de contacte.

În ceea ce privește funcția de scanare, aceasta se găseşte în acelaşi loc unde este disponibilă funcţia de adăugare a unui nou contact. Diferența o face faptul că, acum, există posibilitatea scanării codurilor QR. Noua facilitate permite adăugarea mult mai rapidă şi mai comodă a contactelor.

Aplicația vine cu funcţii noi

Aceasta nu este singura noutate! O altă funcție vizează sticker-ele animate pe care utilizatorii le pot folosi de acum pentru reacţii în cadrul discuţiilor. Ele sunt destul de asemănătoare cu cele de pe Facebook.

De asemenea, WhatsApp a adăugat un buton pentru realizarea apelurilor video în cadrul grupurilor (maxim 8 utilizatori, aceasta fiind limita de participanţi la apelurile video realizate cu aplicația despre care vorbim în acest articol).

„O minimă atenţie din partea producătorului primeşte şi versiunea web / PC de WhatsApp, care primeşte un dark mode, la fel cum a primit în urmă cu câteva săptămâni şi aplicaţia mobilă“, notează news.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI