Mulți ani la rând s-a vehiculat că există rivalități între Delia și Loredana Groza, totul fiind pus, la început, pe seama titulaturii de ”cea mai bună voce din România”.
De asemenea, au fost comparații între cele două, privind inclusiv vestimentația, însă niciuna nu a alimentat aceste speculații. Acum, se pare că cele două vor fi colege de platou, în juriul ”X Factor”, fapt care ar însemna și o lovitură pe piața emisiunilor de divertisment.
Speculațiile conform cărora ar exista o rivalitate între Delia și Loredana s-au născut în urmă cu mai bine de zece ani și au fost întreținute în permanență, atât de presă, dar și de public, cu toate ce ele nu au încurajat niciodată acest lucru. Mai mult, în urmă cu doi ani, când au apărut zvonuri că Delia s-ar fi supărat că recitalul Loredanei a primit mai multe aprecieri, aceasta a negat vehement. Iar ca dovadă a faptului că nu îi poartă deloc ranchiună, Delia a imitat-o pe Loredana în cadrul show-ului ”Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, având și o prestație de excepție.
Chiar dacă Loredana și Delia nu s-au afișat până acum față în față, se pare că Antena 1 pregătește o surpriză. Potrivit unor surse din interiorul postului, cele două ar urma să fie colege în juriul noului sezon ”X Factor”, notează libertatea.ro. Noua ediția a fost anunțată oficial printr-un comunicat de presă. Nu ar fu pentru prima dată când producătorii unui show să se folosească de așa-zisa rivalitate pentru a atrage audiență, Pro Tv mergând pe aceeași rețetă cu Mihaela Rădulescu și Andreea Marin în emisiunea ”Uite cine dansează”. Loredana este o adevărată promotoare a rolului de jurat, ea fiind angajată pentru acest post încă de la primul sezon al emisiunii ”Vocea României”.