Schimbare radicală a vremii în România. Harta județelor vizate de furtuni puternice, ANM a emis cod galben

de: Andrei Simion
20 09. 2024

Un ciclon extrem de puternic s-a dezvoltat în zona Mării Mediterane și deja provoacă daune în Europa. Acest ciclon va ajunge și în România, iar meteorologul ANM, Alina Șerban, a anunțat că se vor produce ploi torențiale în sudul și centrul Moldovei. Ciclonul va afecta din nou zona care, cu doar câteva zile în urmă, a fost lovită de furtuni ce au cauzat inundații devastatoare.

Un nou ciclon lovește Europa

Meteorologul ANM, Alina Șerban, a anunțat că ploile vor continua în sudul și centrul Moldovei, cu posibile averse torențiale. Se estimează cantități de apă de 15-20 l/mp, izolat chiar peste 25 l/mp. În această după-amiază și seară, sud-estul României, inclusiv Dobrogea, va fi afectat de ploi și vânturi puternice, cu intensificări de 50-60 km/h, iar pe litoral, vântul va depăși 60 km/h. În județul Constanța, se așteaptă acumulări de 20-30 l/mp de apă.

„Ploile vor continua în zonele deja cu probleme în partea de sud și de centru a Moldovei. La momentul acesta și în orele următoare vom avea sisteme noroase, averse care pot fi și torențiale și în consecință mai pot lăsa cantități de apă. Nu vor fi foarte mari, dar destul de mari pentru ceea ce deja s-a întâmplat în zonă. Ne așteptăm la cantități de 15-20, izolat chiar peste 25 l/mp. Astfel de sisteme noroase și ploi și chiar și cantități de peste 20-25l/m² cu totul izolat putem avea în această după-amiază și spre seară în partea de sud-est a teritoriului, mai exact în Dobrogea. În Muntenia, cu totul izolat, pot fi însoțite de descărcări electrice, în condițiile în care vorbim și de intensificări ale vântului în această după-amiază și spre seară. Tot în partea de sud-est a teritoriului, în sudul Moldovei, în estul Munteniei, în Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-60km/h iar la noapte și mâine intensificările vor fi mai mari în zona Dobrogei, respectiv pe litoral, peste 60km/h. În județul Constanța, la noapte, ne așteptăm la cantități importante de apă, prin acumulare 20-30l/m²”, a explicat meteorologul ANM Alina Șerban, la un post TV.

Schimbare radicală a vremii în România. Harta județelor vizate de furtuni puternice, ANM a emis cod galben

Schimbare radicală a vremii în România

Avertizarea meteorologică este în vigoare de pe 20 septembrie, ora 10, până pe 20 septembrie, ora 23. În această perioadă, în Dobrogea, în partea estică a Munteniei și în sudul Banatului, vântul va prezenta intensificări, cu rafale ce pot atinge 50-55 km/h și, temporar, 60-65 km/h. De asemenea, vor exista intensificări temporare ale vântului și în zona montană.