Schimbare majoră la polițele RCA. Cum se va face constatarea amiabilă

de: Stan Nicu
27 05. 2022

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat o schimbare majoră la polițele RCA. Schimbarea îi vizează pe păgubiții accidentelor rutiere, precum și pe cei vinovații de accidentele rutiere. Cum se va face constatarea amiabilă, citiți în rândurile de mai jos.

Cum se va face constatarea amiabilă la accidentele rutiere. Schimbare importantă la polițele RCA

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat un proiect de normă ce va aduce modificări importante Normei 20 din 2017 privind asigurările auto în România. De asemenea, actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial şi urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare.

Astfel, una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul celor păgubiţi, dar şi al vinovaţilor de accidente rutiere, care sunt în număr de sute de mii pe an. Formularul de constatare amiabilă
va putea fi completat şi electronic.

Datele electronice, preluate de dispozitivul pe care acestea sunt completate

Potrivit noilor reglementări, “în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate şi semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.”

Baza tehnică necesară completării formularelor în format electronic va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României.

Ce prevede actul normativ

„Asigurătorii RCA şi BAAR dezvoltă şi administrează soluţiile tehnice şi stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către A.S.F.”, prevede actul normativ.

Cum i-a mai ajutat ASF pe șoferi

Trebuie reamintit faptul că, tot la iniţiativa ASF, în anul 2021 a fost eliminată obligativitatea șoferilor de a deţine poliţa RCA-ul în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unor controale.

Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20 pe 2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislaţiei europene şi fac obiectul discuţiilor care se duc cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075, acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene privind incompatibilitatea cu Directiva
Solvabilitate II şi Directiva MTPL a unor dispoziţii ale legislaţiei din România referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017.

Concret, s-au eliminat obligaţiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către ASF, în conformitate cu normele impuse de Comisia Europeană.