Schimbare majoră la Antena 3! Cum îl vizează asta pe Mihai Gâdea. Și-a dorit ca telespectatorii să afle direct de la el
Unul din cele mai vizionate posturi tv de știri, Antena 3, anunță schimbări la nivel de management și conținut. Noile schimbări vin ca strategie de dezvoltare și noi producții interne dar și în parteneriat cu celebrul post american CNN. Antena 3 și CNN sunt parteneri media de ceva vreme. Producțiile CNN se regăsesc în grila postului condus de Mihai Gâdea.
Mihai Gâdea regândește structura Antena 3
În ultimii ani Antena 3 a crescut în audiențe. Astfel, ușor, ușor, a devenit opțiunea multor români când vine vorba de infomrațiile de ultimă oră, evenimentele importante și problemele de actualitate difuzate de post. Mihai Gâdea, directorul general al canalului de știri, a decis pentru 2021 o schimbare de macaz în ceea ce privește organigrama de management a postului.
Unul din pionii principali ai redacției Antena 3 a fost și este Adrian Ursu, prezent în echipa postului încă din 2013. În 2019 se producea separarea redacțiilor de știri Observator și Antena 3. Adrian Ursu a fost cel care s-a ocupat de partea editorială, din funcția de director editor, la Antena 3.
Noul an vine și cu schimbări, astfel că Adrian Ursu, conform noii organizări, va deveni Director Executiv. Reputatul jurnalist va avea atribuţii de dezvoltare, vânzări şi proiecte speciale. Alte rotițe importante din angrenajul canalului Alin Romaşcan si Ela Ţane, rămân pe aceleași poziții ca și până acum, adică coordonarea domeniilore Operaţional şi, respectiv, Administrare afaceri. Cât despre Mihai Gâdea, acesta va rămâne ca Preşedinte – Director General, dar va prelua și atribuțiile editoriale ale postului Antena 3.
Un nou an pentru postul de știri
Noua viziune editorială a postului de știri, este gândită să vină și mai rapid în întâmpinarea telespectatorului. Astfel că, odată cu schimbările de management, vor apare noi producții, atât interne, cât și în partneriat cu celebrul post american CNN. Cele două canale sunt partenere media de ceva vreme, CNN având producții în grila postului. Mihai Gâdea a fost cel care a făcut anunțul cu privire la noile schimbări, declarând:
„Antena 3 a început anul 2021 cu incredere că va continua să facă diferenţa. Cu planuri mari şi cu modificări în privinţa structurii de organizare. Sunt convins că ştim cu toţii că putem să ne atingem obiectivele doar împreună. Echipa de conducere va lucra laolaltă astfel încât să ne bucurăm de recunoașterea publicului. Să ne bucurăm de satisfacția reuşitelor profesionale și de atmosfera în care lucrăm.
Iar voi sunteţi cea mai bună echipa de jurnalişti din România! Modificări spectaculoase şi consistente în structura de conţinut impun şi adaptări pe măsură în schema şi sistemul de lucru interne, pentru a spori eficienţa şi competitivitatea, dar şi pentru a permite alocarea de timp şi resurse noilor planuri.”, a declarat Mihai Gâdea.