01 apr. 2025 | 13:02

Schimbare importantă la Survivor 2025. Revin concurenţii eliminaţi, anunţul lui Daniel Pavel a picat ca o bombă pentru cei rămaşi în competiţie

Emisiuni TV
Schimbare importantă la Survivor 2025. Revin concurenţii eliminaţi, anunţul lui Daniel Pavel a picat ca o bombă pentru cei rămaşi în competiţie
Noutati la Survivor Romania

Daniel Pavel anunţă o schimbare importantă la Survivor. Prezentatorul de la Pro TV le pregătește concurenților o surpriză de proporții. O întrebare enigmatică – „Acel scaun nu vă atrage atenția?” – va marca începutul unei schimbări istorice în competiție.

Schimbare importantă la Survivor

Survivor România intră într-o fază decisivă, unde strategia și adaptabilitatea vor fi esențiale pentru concurenți. Odată cu unificarea triburilor, alianțele sunt puse la încercare, iar emoțiile devin mai intense ca niciodată. Însă ceea ce urmează va schimba complet regulile jocului!

În cadrul primului Consiliu Tribal din noua formulă, Daniel Pavel le pregătește concurenților o surpriză de uriaşa: un nou rol pentru concurenții eliminați. Din acest moment, fiecare concurent eliminat după unificare nu va părăsi definitiv Survivor România. Aceștia vor participa la consiliile tribale în calitate de observatori, însă rolul lor nu se va opri aici. Practic pentru prima oară în istoria show-ului, foștii concurenți vor forma un juriu și vor avea puterea de a decide primul finalist al competiției.

„Începând din această seară, fiecare concurent eliminat va continua să fie prezent la consiliile tribale. Când vom ajunge la ultimii trei participanți rămași în joc, acești foști concurenți vor deveni un juriu decisiv. Prin votul lor, vor desemna primul finalist al competiției!”, anunță prezentatorul Daniel Pavel.

Duelul decisiv pentru trofeu

După votul juriului, cei doi concurenți rămași în cursă vor avea o ultimă șansă de a ajunge în finală. Ei se vor confrunta într-un duel tensionat, unde doar unul va obține locul de al doilea finalist.

„Câștigătorul duelului va avansa în finală, unde se va lupta pentru trofeu împotriva primului finalist ales de juriul format din foștii concurenți. Învingătorul acestui ultim duel va deveni campionul Survivor România!”, explică Daniel Pavel.

Se anunță o competiție intensă, unde fiecare pas greșit poate costa șansa la marele premiu Survivor 2025.