Scene șocante! Ce le-a făcut Dănciulescu polițiștilor, după ce l-au prins băut la volan

de: Stan Nicu
16 06. 2020

Ionel Dănciulescu, celebrul fost fotbalist al Dinamo și FCSB, actualmente director sportiv al ”câinilor roșii”, a fost prins băut la volan. Fostul fotbalist a fost recalcitrant cu polițiștii, i-a sfidat, consumând dintr-o sticlă cu alcool chiar în fața lor. În plus, i-a amenințat pe aceștia că vor rămâne fără loc de muncă.

Șocant! Ce le-a făcut Ionel Dănciulescu polițiștilor după ce l-au prins băut la volan

Directorul sportiv al lui FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a fost prins băut la volan, scrie gandul.info. Totul s-a întâmplat joia trecută. Ionel Dănciulescu a fost tras pe dreapta de către polițiști pe Bulevardul Magheru din București, în fața Hotelului Lido. Inițial, Ionel Dănciulescu a refuzat să se supună alcooltestului.

În plus, fostul celebru fotbalist i-a sfidat pe polițiștii de la Rutieră și n-a ezitat să bea de față cu polițiștii dintr-o sticlă de alcool pe care o avea în mașină. ”A fost extrem de recalcitrant. Le-a zis agenților să-și vadă de treaba lor fiindcă își vor pierde locul de muncă. N-a vrut în prima fază să sufle, s-a eschivat, a scos chiar o sticlă cu alcool și a luat o gură din ea spunându-le că nu au ce să-i facă”, au declarat sursele.

Scene șocante! Ce le-a făcut Dănciulescu polițiștilor, după ce l-au prins băut la volan. Sursa foto: mediafax.ro

Ionel Dănciulescu, dus la INML pentru recoltarea probelor de sânge

Polițiștii nu s-au lăsat intimidați, iar Ionel Dănciulescu a fost condus la sediul Institutului Național de Medicină Legală, pentru recoltarea probelor de sânge.

S-a dovedit că fostul fotbalist avea o alcoolemie de 0.79 mg/l. Potrivit unor surse din Poliție, pe numele lui Ionel Dănciulescu a fost deschis un dosar penal.

Mihai Costea a condus și el sub influența băuturilor alcoolice

Serile trecute, un alt fotbalist celebru a avut probleme asemănătoare cu ale lui Ionel Dănciulescu. Mihai Costea, fost fotbalist al FCSB), s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Duminică seară, Mihai Costea a fost depistat pe Autostrada București-Ploiești în timp se afla băut la volan. Mihai Costea  avea o alcoolemie de 0.58 miligrame/litru în aerul expirat.