Scene incredibile în Bihor, după ce un polițist a bătut un tânăr, în mijlocul străzii

de: Ionuț Vieru
30 06. 2021

Un polițist din Bihor este cercetat penal după ce sărit la bătaie la un tânăr în fața unui club din localitatea Chișcău. Victima a ajuns la spital, având nevoie de îngrijiri medicale. Omul legii nu era în timpul programului de lucru.

Un polițist beat a bătut un tânăr

Totul s-a petrecut în noaptea de 25 spre 26 iunie, în jurul orei 2:30, în comuna Pietroasa. Încăierarea a avut loc în fața clubului Cris. Polițistul lucrează la Secția Rurală de Poliție Valea lui Mihai și locuiește în localitatea Chișcău. Este vecin de stradă și chiar prieten cu victima sa.

Cei doi au ieșit cu un grup de prieteni într-un club, unde au petrecut până noaptea târziu. La plecare, între cei doi s-a iscat o ceartă. Polițistul, băut fiind, a tăbărât pe prietenul său. Cu toate că a leșinat în urma căzăturii, l-a luat la pumni, până când a fost tras la o parte de martori. Victima a fost transportată la spital. Marți după-amiază a depus o plângere penală împotriva agresorului său.

„Vă asigurăm că oferim tot sprijinul necesar unităţii de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, care derulează ancheta proprie cu privire acest caz. La nivelul conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor nu sunt tolerate astfel de comportamente” a mai spus comisarul şef Fărcuţa.

Un polițist de la Rutieră, beat, a provocat un accident rutier grav

Accidentul rutier a fost provocat de un agent de la Poliția Rutieră în vârstă de 43 de ani. Acesta se afla la volanul unui Mercedes, moment în care a trecut pe culoare roșie a semaforului și s-a izbit într-un Opel condus de o femeie, în vârstă de 41 de ani. Impactul a fost unul violent, însă agentul și-a continuat drumul. La un moment dat, a abandonat mașina.

Agentul de poliție a încercat să se ascundă în scara unui bloc. Într-un final, a fost găsit de colegii săi. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, având o alcoolemie de 0,25 mg/l în aerul expirat. Femeia lovită a suferit răni ușoare, fiind transportată la spital. Polițistul de Rutieră este cercetat penal.

„Ieri, 30 ianuarie, in jurul orelor 21.30, politistii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Piata Revolutiei la intersectie cu strada Culturii. La fata locului politistii au constatat faptul ca doua autoturisme au intrat in coliziune. Unul dintre autoturismele implicate in accident si-a continuat deplasarea, fiind identificat de politisti pe strada George Cosbuc, unde a fost abandonat de conducatorul acestuia.
La scurt timp a fost identificat soferul, un barbat de 43 de ani din Zalau, si pasagerul care se afla in autoturism in momentul producerii accidentului, un barbat de 41 de ani din Baia Mare”, se arata in comunicatul de presa al Politiei Maramureș.