29 iun. 2021 | 09:46

Momente teribile în trafic. Un șofer cu alcoolemie record a lovit intenționat cu mașina doi agenți de poliție. Ce s-a întâmplat cu oamenii legii la scurt timp

News
Momente teribile în trafic. Un șofer cu alcoolemie record a lovit intenționat cu mașina doi agenți de poliție. Ce s-a întâmplat cu oamenii legii la scurt timp
Polițiști, călcați cu mașina de un șofer beat

Un accident bizar a avut loc în Huși, acolo unde un șofer oprit de polițiști a decis să-i lovească cu mașina pentru a se putea sustrage de la controlul de rutină. Evenimentul a avut loc luni seară, imediat după ce doi agenți au dorit să-l testeze pe șofer cu etilotestul. În urma celor petrecute, ministrul de Interne le-a solicitat oamenilor legii să fie neiertători în fața acestor agresiuni față total nejustificate față de personalul MAI.

În ce stare se află cei doi polițiști

Doi polițiști din cadrul Poliției Muncipiului Huși au trăit momente de panică după ce viața lor a fost pusă în pericol de către un bărbat de 44 de ani, care s-a suit beat la volan. După ce l-au oprit pentru un control de rutină, reprezentanții MAI și-au dat seama că bărbatul consumase alcool, așa că i-au solicitat să accepte să i se facă testul cu aparatul etilotest.

Știind că lucrurile nu ar fi fost foarte bune, șoferul a încercat să plece, moment în care unul dintre polițiști ar fi încercat să-i scoată cheia din contact, potrivit reprezentanților Sindicatului Europol.

Drept urmare, în urma pornirii de pe loc a mașinii, unul dintre polițiști a fost lovit la cot de stâlpul mașinii, în timp ce, cel de-a doilea polițist a fost lovit din plin pe capotă, iar mai apoi, călcat cu roata pe picior. Cei doi oameni ai legii au fost transportați la cel mai apropiat spital, starea lor fiind una stabilă.

“În această seară, doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Huși au oprit un autoturism, pentru control. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest.
Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a refuzat testarea, a devenit recalcitrant, a pornit autoturismul și i-a lovit pe cei doi polițiști.

Aceștia au suferit leziuni corporale, iar, în prezent, se află la Spitalul municipal Huși, pentru investigații medicale”, transmis MAI, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cum a fost prins șoferul fugar

Potrivit informațiilor oferite de autorități, mașina a fost găsită în mai puțin de 30 de minute, iar șoferul a fost găsit și el în oraș. Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

“În urma acestui eveniment, structurile Ministerului Afacerilor Interne s-au mobilizat, de îndată, șoferul fiind depistat, la scurt timp, pe raza municipiului Huși. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost înștiințat imediat despre acest caz, fiind informat în permanență cu privire la starea de sănătate a celor doi polițiști. În urma investigațiilor medicale a rezultat că starea acestora de sănătate este stabilă.

Ministrul Lucian Bode condamnă cu fermitate astfel de comportamente, cerându-le totodată tuturor factorilor implicați să manifeste toleranță zero față de agresiunile la care sunt supuși angajații MAI în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Mai mult, a cerut polițiștilor să intensifice acțiunile pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise și care prezintă un pericol pentru participanții la trafic”, a mai transmis MAI în același comunicat.

 

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Piftie cu pulpe de curcan. Nu vei avea nevoie de gelatină
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Amendă de 15.000 de lei pentru proprietarii de apartamente. Interzis pentru cei care stau la bloc
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
DECIZIE FINALĂ pentru românii care plătesc FACTURI! S-au anunțat PREȚURILE pe 2025
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro