Scene de groază pe un drum din România. Șofer de TIR beat criță, la un pas de tragedie. Toți șoferii s-au ferit din calea lui. Video

Scene de groază pe un drum din România. Șofer de TIR beat criță, la un pas de tragedie. Toți șoferii s-au ferit din calea lui. Video
Șoferul din Belarus, filmat de un șofer din trafic

Imagini teribile au fost surprinse pe DN79, acolo unde un șofer de TIR din Belarus a fost surprins în timp ce mergea în zig-zag pe șosea, după ce a cosnumat foarte mult alcool. Șoferii care au apărut în calea sa au făcut tot ce au putut pentru a evita o tragedie, ieșind astfel în afara părții carosabile. Cei care au reușit să-l oprească pe șofer înainte de a produce o nenorocire au fost alți doi șoferi din trafic.

Cum a fost predat șoferul beat

Un șofer din Belarus a fost surprins duminică după-amiază, pe DN79, cum pătrunde pe contrasens, punând în pericol viețile celorlalți participanți la trafic. Pe lângă faptul că ieșea foarte des de pe banda sa, mastodontul circula și cu viteză, un motiv în plus pentru a fi un mare pericol.

În ciuda tuturor claxoanelor și atenționărilor luminoase, bărbatul nu părea să fie influențat de niciun semnal al colegilor de drum. În cele din urmă, ca prin minune, doi șoferi l-au determinat pe bărbat să oprească, reușind să-i ia cheile și să apeleze 112.

„Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, din Belarus, care a fost depistat azi, 26 decembrie, la ora 15.14, pe D.N.79, în afara municipiului Salonta, în timp ce conducea un autotren, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat peste limita legală de 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuare de poliţiştii rutieri salontani, sub supravegherea unui procuror”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Bărbatul era de neoprit

Cel care a filmat imaginile revoltătoare a fost șoferul din spatele TIR-ului, care l-a claxonat minute în șir în speranța de a-l determina să staționeze.

„În secundele alea am claxonat crezând ca se va opri. În final, a oprit pe marginea drumului, era geamul deschis şi am apucat să-i iau cheile din contact. M-a ajutat şi un alt bărbat.

Şoferul (foto) este rus, iar în momentul în care am deschis uşa, a dat cu picioarele după noi, să ne lovească. S-a calmat când a văzut că i-am luat cheile”, a povestit Cătălin Trifa, unul din şoferii care l-au oprit pe TIR-ist, potrivit Antena3.

Cel de-al doilea șofer care a participat la imobilizarea bărbatului beat a fost Alin Laza, un polițist care se afla în timpul liber cu familia și a observat manevrele periculoase făcute de bărbat. Acesta a reușit să se urce în TIR și să-I imobilizeze.

Oamenii legii au sosit la fața locului și au constatat că şoferul TIR-ului prezenta o alcoolemie de 1,38 în aerul pur expirat, fiind transportat la Spitalul din Salonta pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Vezi imaginile care au revoltat o țară întreagă: