O ceartă pe o bucată de pământ a scos la lumină o tragedie greu de închipuit. Astfel, s-a descoperit că într-o curte din Gorj, un copilaș nou-născut a fost îngropat, în urmă cu trei ani, chiar de către mama sa, liceană la acea vreme. Grozăvia a ieșit la iveală după ce o mătușă a tinerei mame a dezvăluit tot secretul pentru a se răzbuna.
Mama bebelușului a povestit că acesta s-a născut mort și pentru că nu știa cum să reacționeze la un asemenea șoc și-ar fi întrebat mama ce trebuie să facă. Astfel, totul a început în timpul unui examen scris din cadrul Bacalaureatului, atunci când o profesoară a anunțat-o că sub bancă este sânge.
“N-am ştiut ce să fac. Am văzut că nu mişcă, nu plânge, nu se întâmplă nimic, n-are nicio reacţie. M-am speriat îngrozitor şi am sunat-o pe mama. Eram însărcinată în aproximativ 7 luni jumătate. În timp ce scriam proba, o doamnă m-a atenţionat că am sânge sub scaun.
Potrivit declarațiilor tinerei de 21 de ani, aceasta a născut un copil mort și pentru că nu a știut cum să reacționeze, a decis să nu anunțe tragicul eveniment. Persoanele care au ajutat-o să nască singură acasă au fost mama și mătușa, care i-au explicat prin telefon ce trebuie să facă, asigurând-o că totul va fi bine.
“Moaşa mea era de faţă cu mama acolo și mi-a spus că mă ajută ea să nu se întâmple nimic”, a explicat recent tânăra. Potrivit acesteia, bebelușul s-ar fi născut mort, iar din cauza fricii, aceasta l-a ascuns în dulap până la venirea mamei sale.
Ulterior, femeia l-ar fi ținut în frigider pentru o perioadă de timp, iar într-un final s-a decis înmormântarea lui în curtea casei, cu mențiunea că nimeni dintre cei prezenți nu va dezvălui vreodată acest secret greu: “L-a ţinut mai multe luni în frigider, nu pot să spun câte, că nu ştiu. L-a îngropat, hârletele e tot la mine”, a explicat moașa tinerei.
Adevărul a fost scos la lumină după ce moașa tinerei s-a certat cu mama fetei pe o bucată de teren. Nevoasă, femeia a decis să meargă la Poliție pentru a denunța fapta făcută de rudele sale în urmă cu trei ani. În scurt timp, autoritățile competente s-au prezentat în curtea casei, acolo unde au găsit osemintele bebelușului: „Am fost la Poliţie şi am declarat. Au venit, au săpat, cu oameni. Au adunat”, a declarat femeia.
Ulterior, criminaliștii au luat probe din oasele dezgropate și le-au trimis la Institutul Mina Minovici din Bucureşti, acolo unde medicii legiști vor descoperi dacă bebelușul s-a născut mort, așa cum au declarat rudele.
“La Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost înregistrat dosar penal şi se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Dosarul este în anchetă la un procuror criminalist, care dispune toate măsurile necesare pentru aflarea adevărului în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate”, a transmis Cristina Ciobanu, prim-procuror, potrivit Observatornews.ro.
Cele trei femei au fost audiate de anchetatori, iar în acest moment sunt cercetate în libertate până la finalizarea anchetei. La aflarea veștii, vecinii au rămas uluiți de cele întâmplate, familia fiind cunoscută drept una liniștită și fără probleme.