Scapă Elena Udrea de închisoare?! Vestea pe care a primit-o în urmă cu puțin timp
Vin vremuri foarte grele pentru Elena Udrea. Fostul ministru al Turismului a primit o sentință care o va ține din nou departe de fiica ei. Fosta blondă din politică a schimbat de câteva zile confortul din locuința de lux din Corbeanca cu o celulă dintr-un penitenciar din Bulgaria. Ar mai putea să scape de închisoare? Ce detalii se știu în cazul ei și ce fac avocații săi pentru a o scăpa de acest scenariu?
Ar putea să scape Elena Udrea de închisoare: ce fac avocații fostului ministru?
Elena Udrea a fost reținută de autoritățile din Bulgaria în urmă cu câteva zile. Aceasta a schimbat rapid confortul din locuința de lux cu o celulă dintr-o închisoare, aflându-se din nou departe de familia sa.
Cea din urmă așteaptă acum nerăbdătoare ca un complet de judecători bulgari să îi decidă soarta. În timpul acesta, avocații ei atacă pe toate fronturile pentru a o scăpa de executarea pedepsei.
Amintim că fostul ministru a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ,,Gala Bute”, iar la scurt timp a părăsit țara, dar a fost prinsă imediat de polițiștii bulgari în timp ce încerca să treacă frontiera pentru a ajunge în Grecia.
Primul termen este pe 14 aprilie, dar în toată această perioadă avocații ei se zbat să îi protejeze libertatea.
„Mie îmi e foarte frică”
Cei care o apără în instanță susțin că femeia a fost condamnată în urma unui dosar politic, că ar avea probleme mari de sănătate și că viața i-ar fi pusă în pericol dacă ar fi trimisă înapoi în România.
Ei încearcă să îi convingă și prin această metodă pe judecători să respingă cererea de extrădare și să îi acorde dreptul de a rămâne în Bulgaria sau să obțină azil politic în Grecia.
Amintim că Elena Udrea nu ar lua acum contact pentru prima oară cu condițiile din închisorile noastre, motiv pentru care se și teme atât de tare.
Cea din urmă a vorbit în anul 2015 despre traumele pe care le-a îndurat în celulă. Fosta blondă din politică a menționat atunci că îi este foarte frică de insecte și că tot locul a traumatizat-o, fiind plin de gândaci.
„Mie îmi e foarte frică de insecte. Faptul că era plin de gândaci acolo era mai traumatizant decât faptul că nu aveam ușă la toaletă și oricând se putea deschide ușa de la cameră și să fii văzută la toaletă de cei care vizitau celulele”, a povestit ea.