Finalul sezonului din Olanda este tot mai agitat și mai tensionat. Partida în care s-au înfruntat Groningen și Ajax în runda cu numărul 32 a fost oprită de arbitrul întâlnirii după zece minute. Fanii echipei gazdă au aruncat cu petarde de teren, iar jurnaliștii au spus că s-a văzut ca și cum stadionul ar fi luat foc.
Partida Groningen – Ajax din etapa cu numărul 32 din prima ligă din Olanda a fost oprită după doar zece minute. Arbitrul de centru s-a temut că lucrurile vor lua o turnură foarte agresivă, greu de temperat și a decis că este mai înțelept să ia rapid această decizie.
Lucrurile au fost foarte tensionate încă dinaintea fluierului de start, dar după ce a început partida, zeci de petarde au fost aruncate pe teren. Un fum gros, negru, a acoperit stadionul, în minutul șase, iar un suporter a intrat chiar pe gazon, dar a fost oprit la timp de oamenii firmei de pază. A fost primul moment în care arbitrul a oprit partida. După câteva minute, jocul a fost reluat, dar din nou zeci de petarde au fost aruncate pe teren, iar „centralul” a oprit partida.
Jurnaliștii olandezi scriu că a fost vorba de un protest masiv al fanilor lui Groningen, care sunt supărați că echipa lor este matematic retrogradată, deși până la finalul campionatului mai sunt trei etape. Ținta acestor contestări sunt cei care conduc clubul, dar sunt vizați și jucătorii.
🔴 Le match d’Eredivisie opposant Groningen à l’Ajax a été suspendu après 10 minutes de jeu ! 🤯
Des « supporters » ont jeté des fumigènes sur la pelouse. 💣
📸 @TheEuropeanLad pic.twitter.com/EkO4UeDVTv
— Vibes Foot (@VibesFoot) May 14, 2023
Acest caz va fi judecat de comisiile federație și este foarte probabil ca Ajax să câștige partida „la masa verde”, cu 3-0. Aceste trei puncte o vor ajuta în cursa de urmărire a celor de la PSV, formație pe locul secund din prima ligă olandeză. Conducătorii „lăncierilor” le-au transmis celor care au fost la meci că își vor primi integral banii pe care i-au plătit pe bilete.