Scandal uriaș! Concurentă de la Jocurile Olimpice 2022, prinsă dopată. O sportivă din Rusia care a făcut senzație la competiția de la Beijing a fost detectată cu o substanță interzisă. Kamila Valieva, la doar 15 ani, este prima patinoare care a reușit o cvadruplă săritură, ea câștigând, luni, alături de coechipierii săi, proba pe echipe din concursul de patinaj. Dar festivitatea de premiere nu s-a mai desfășurat, invocându-se probleme legale. Valieva ar fi folosit o substanță interzisă ce se utilizează în afecțiuni cardiace.
Scandal uriaș! Concurenta de la Jocurile Olimpice 2022, prinsă dopată. Kamila Valieva, la doar 15 ani, a devenit noua „regină a patinajului”. Ea a devenit prima patinatoare care a reușit o săritură cvadruplă (n.r. – cu 4 rotații în aer) pe gheața de la Beijing.
Rusia concurează la Jocurile Olimpice 2022 sub stindardul Comitetului Olimpic Rus, din cauza sancțiunilor la care a fost supusă țara în urma cazurilor de dopaj înregistrate la Olimpiada de Iarnă de la Soci, din 2014. Luni, sportivii ruși au câștigat medalia de aur în proba pe echipe, devansând SUA şi Japonia, iar un rol decisiv l-a avut Kamila Valieva.
Ceremonia de înmânare a medaliilor, prevăzută iniţial pentru luni seara, a fost amânată pentru marţi, dar nu s-a desfăşurat. Miercuri, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi Federaţia Internaţională de Patinaj au precizat că „a apărut o problemă în ultimul moment, care necesită să fie examinată juridic, urmând să fie comunicate detalii”.
Jocurile Olimpice 2022 ar putea cunoaște cel mai mare scandal de la această ediție. Conform AP, medicii ar fi găsit o substanță interzisă în sângele Kamilei Valieva. Ar fi vorba, potrivit presei ruse, despre trimetazidină, un agent metabolic ce ajută la prevenirea atacurilor de cord și amețelii.
Proba ar fi fost prelevată înainte de desfășurarea Campionatelor Europene ce au avut loc, luna trecută, în Estonia, mai scrie AP. Situaţia se complică şi mai mult pentru că, în conformitate cu Codului Mondial Antidoping, Valieva este o „persoană protejată”.
Aceasta înseamnă că, în calitate de „sportivă care la momentul încălcării regulilor antidoping nu a împlinit vârsta de şaisprezece ani”, Valieva nu poate fi considerată oficial că se face vinovată de o încălcare a regulamentului antidoping. În prezent sunt implicate mai multe echipe juridice care lucrează la acest caz complex, iar o decizie ar urma să fie luată joi. Patinatorii ruși au renunțat la antrenamentele de miercuri programate în vederea participării la probele individuale.
„Nu este suspendată”, a declarat Olga Ermolina, purtător de cuvânt al Federației Ruse de Patinaj, fără a da alte detalii. Agenţia Internaţională de Testare (ITA), care efectuează teste antidoping la Beijing 2022, nu a comentat cazul, rezumându-se să transmită că orice decizie va fi făcută publică pe site-ul oficial al agenției.
Cel mai faimos caz de dopaj cu trimetazidină din sport l-a implicat pe înotătorul chinez Sun Tang. Triplul campion olimpic a primit o suspendare de 3 luni, în 2014. De asemenea, o membră a echipajului feminin de bob al Rusiei, Nadejda Sergeeva a fost descalificată și suspendată pentru 8 luni, după ce a fost găsită dopată cu aceeași substanță la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, de la PyeongChang, Coreea de Sud.
Foto: Instagram/kamilavalieva/arhiva personală