Scandal fără precedent în Ministerul de Interne. S-a ajuns la tribunal

de: Ștefan R. Apostol
12 05. 2021

Un nou scandal  a ieșit iveală și are legătură cu cadre din Ministerul de Interne. La finele lunii aprilie, conform unor, surse, șeful Poliției Sector 3 ar fi fost implicat într-o situație fără precedent. Ulterior neregulile din acest caz au fost descoperite de adjunctul acestuia, care anunța Poliția Capitalei.

Șeful Poliției Sector 3 acuzat de falsificarea unor documente

Seful Poliției Sectorului 3, comisarul-șef Gabriel Șchiopu ar fi pierdut anumite documente sensibile, ulterior acesta faslficându-le. Cel care ar fi descoperit falsul a fost chiar adjunctul acestuia, Marius Constantin. Dezvăluirile erau făcute, la finele lunii aprilie de către șeful Serviciului de Poliție Centrul Vechi, comisarul Cristian Ghica.

”Șchiopu a invocat faptul că celele două secretare nu i-au dat documentul în cauză înregistrat. Și atunci, el nu nu a făcut decât să solicite înregistrarea documentului acum, el fiind emis la momentul respectiv. Nu a fost nevoie de plângere, pentru că acest incident de securitate a fost sesizat de adjunctul domnului Șchiopu, în momentul în care a fost efectuată inventarierea documentelor clasificate.

Practic, a fost luat fiecare document clasificat și inventariat. Fiecare în parte. Ei bine, lucrarea asta nu s-a găsit, iar adjunctul domnului Șchiopu a constatat că lucrarea nu este cea reală, el fiind cel care a dat rezoluția inițială pe primul document, pe cel adevărat, atunci când Șchiopu era în concediu. A înțeles că documentul care i s-a prezentat este unul fals și dumnealui a făcut demersurile de sesizare. Sesizarea a fost făcută către Poliția Capitalei, iar ulterior trebuia să ajungă și la DIPI.”, le-a dezvăluit Cristian Ghica.

Procurorii au intrat pe fir în cazul Șchiopu

Cazul a ajuns la Poliția Capitalei, ulterior aceștia făcând verificările de rigoare prin structurile interne. După constatarea falsului Poliția Capitalei anunță că s-a trimis către Parchet o înștiințare ăn acest caz, ulterior procurorii demarînd o anchetă.

„La nivelul Poliției Sectorului 3, în baza dispoziției directorului general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București din data de 12.04.2021, au fost declanșate verificări, efectuate de către o comisie formată din polițiști ai Structurii de Securitate și ai Serviciului Control Intern. Cercetările au vizat stabilirea situației de stat și de drept, aspectele rezultate fiind înaintate către unitatea de parchet competentă material și teritorial, pentru a se pronunța.

Alte informații nu pot fi comunicate având în vedere cercetarea în desfășurare, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001, aceste informații sunt exceptate de la liberul acces la informațiile de interes public.”

Este un nou caz grav în cadrul Ministerului de Interne din ultima perioadă. Cazuri ca cel de la Onești, sau mai recent, de la Pitești, și acest nou caz nu face altceva decât să păteze imaginea ministerului, care și-așa se confruntă cu un val de neîncredere și critici dure în spațiul public.