Scad salariile românilor în 2023. Cine sunt bugetarii care primesc mai puțini bani pe card

de: Manolică Anca
12 09. 2023

Salarii unor anumite categorii de români au înregistrat scăderi în iulie 2023 față de luna precedentă. Astfel, aceștia au primit ceva mai puțini bani pe card, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Despre ce domenii este vorba.

Scăderi ale salariilor în 2023

Vara nu a adus vești tocmai bune pentru anumiți salariați, după ce câştigul salarial mediu net a scăzut în iulie față de luna precedentă. Astfel, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna iulie 2023, acesta a ajuns la 4.565 de lei, cu 35 lei (-0,8%) faţă de luna iunie 2023.

Desigur, există domenii în care veniturile se menţin constant la cote ridicate. În top se află activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu un câştig salarial mediu net 10.584 lei, iar la polul opus se află domeniul HoReCa, care a ajuns la 2.546 lei, mai arată datele INS.

Cum arată datele de anul trecut

În comparație cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a fost în creștere cu 14,8%. Indicele câştigului salarial real a fost 104,9% în luna iulie 2023 faţă de aceeași lună a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% în luna iulie 2023 faţă de luna iunie 2022.

În cursul unui an, sunt înregistrate diverse fluctuaţii ale câştigului salarial. Acestea sunt cauzate, în cele mai multe dintre cazuri, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, mai ales în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie).

Ele influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care se acordă, astfel că, se ajunge, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Citește și: Românii vor beneficia de 3.000 de posturi noi de la stat. Unde te poți angaja chiar de mâine

Bugetarii ale căror salarii au scăzut în iulie față de iunie 2023

În sectorul bugetar, în luna iulie 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-3%, în principal datorită a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, dar şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a profesorilor în timpul vacanţei şcolare), ȋn administraţia publică (-0,6%), dar și în sănătate şi asistenţă socială (-0,5%).

Citește și: Ce salariu câștigă în România un medic în funcție de competențe. Banii încasați și de medicii de familie