Satul spectaculos în care nu există drumuri. Nimeni nu se deplasează aici cu mașini sau autobuze

de: Ioana Bucur
03 06. 2024

Folosim destul de des adjectivul „fermecător” când vorbim despre mici colțuri ale lumii, însă cuvântul se potrivește perfect pentru a descrie satul în care nu există drumuri, numit de mulți „a doua Veneție” din Europa.

Un sat ce pare desprins din basme

Unul dintre cele mai frumoase sate din lume poate fi găsit în provincia olandeză Overijssel, din nord-estul țării. Giethoorn este străbătut de canale săpate manual, care i-au adus porecla de „Veneția Țărilor de Jos”.

Farmecul său este completat de cele 176 de poduri și de casele cu acoperiș de paie datând din secolul al XVIII-lea.

Mașinile nu sunt de folos celor care locuiesc acolo

În acest sat desprins parcă din basme trăiesc în prezent mai puțin de 2.800 de persoane, însă numărul turiștilor crește de la un an la altul. Mașinile nu sunt de ajutor oamenilor acolo, pentru că nu există drumuri. Principalele mijloace de transport, în Giethoorn, sunt bărcile.

Pentru a ajunge în acest sat deosebit, va trebui să iei trenul, din Amsterdam, până în Zwolle sau Steenwijk, apoi să continui drumul cu un autobuz până la Zwolle sau Steenwijk.

Te-ar putea interesa și: Satul din România care va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa. Turiştii vor da năvală acolo

Foto: Profimedia

Activități pentru turiști

Plimbările cu barca se numără printre activitățile cele mai populare în rândul turiștilor. Iarna, pe canalele ce străbat Giethoorn se poate patina.

Giethoorn are atât trasee de ciclism, cât și trasee de plimbare, inclusiv un traseu de mers pe jos de 15,5 kilometri care trece prin sat și peisajul rural. Mulți vizitatori aleg o excursie cu canoe pentru a vedea lacurile, iazurile, stufurile și turbăriile din Parcul Național Weerribben-Wieden din apropiere.

Există și activități pentru cei interesați de istorie. Muzeul Giethoorn ‘t Olde Maat Uus aduce istoria la viață prin scrisori, imagini și o fermă tradițională Gieterse. Pasionații de fosile și minerale se vor bucura de o excursie la Museum de Oude Aarde.

Te-ar putea interesa și: Satul din România venerat de străini. Lasă Austria și Belgia ca să vină pe aceste meleaguri, atât de îndrăgostiți sunt