Ieri, pe 23 iunie, Andreea Bălan și-a sărbătorit ziua de naștere, alături de cei doi copilași ai ei, dar nu a fost o zi așa cum și-ar fi dorit să fie, ținând cont de ultimele evenimente din viața ei.
După cum deja știe toată lumea, Andreea, în ultima vreme, a trecut prim momente dificile care i-au zdruncinat căminul și care au făcut-o să traverseze un rollercoaster emoțional. Cu atât mai mult ziua de ieri a fost una grea din toate punctele de vedere. Vedeta și-a sărbătorit ziua alături de cele două fiice, Ella și Clara, postând pe rețelele de socializare poze cu ea dar și cu fetele. A primit o mulțime de mesaje dar cel mai emoționant a fost cel trimis de Săndel Bălan, tatăl vedetei.
Printre mulțimea de mesaje primite de ziua ei, atât din partea apropiaților, cât și a fanilor, a fost și mesajul primit de vedetă din partea tatălui ei, Săndel Bălan care i-a transmis un mesaj emoționant.
„Astăzi este cea mai frumoasă zi din an pentru mine, ziua fiicei mele, Andreea Georgiana Bălan, ocazie cu care-i urez La mulți ani, multă sănătate, la cât mai multe realizări și împliniri maxime pe toate planurile. Sunt mândru de ea și mă bucur că a rămas aceeași persoană plăcută, perseverentă, creativă și selectivă în tot ceea ce face și construiește. Este o femeie puternică și împlinită alături de nepoatele mele dragi, Ella și Clara.
Acum, îmi vin în minte două momente frumoase din urmă, când am cântat împreună pe scenă. Primul moment este de la Gala Finală Eurovision 1998, unde a interpretat o melodie compusă de mine, ”Un univers mai liniștit”, când am acompaniat-o cu trupa mea de atunci, „Asemeni vouă” , iar al doilea moment a fost în aprilie 2015, când la emisiunea ”Te cunosc de undeva” m-am transformat împreună cu ea în Albano și Romina Power. Apoi, îmi amintesc multe momente din perioada de dinainte de trupa Andre, când o duceam cu drag de mână la diverse pregătiri: karate, dans, engleză, canto la Palatul Culturii, la bunica de la țară, ca să se joace etc. Tata te iubește și-ți dorește tot binele din lume!”, a scris Săndel Bălan.