13 iul. 2022 | 11:46

Salariile la Metrorex vor crește din august. Cât vor primi în plus angajații (exclusiv)

Social
Salariile la Metrorex vor crește din august. Cât vor primi în plus angajații (exclusiv)
Cresc salariile la Metrorex

Salariile la Metrorex vor crește din august. Metrorex trece prin cea mai grea situație financiară din cei 43 de ani de existență ai companiei, spune liderul de sindicat Marian Artimon, secretarul general al Unitatea-Sindicatul Liber de la Metrou. Cât vor primi în plus angajații, de fapt, vedeți în aricolul de mai jos.

Cresc salariile la Metrorex. Cu cât și de când

Potrivit lui Marian Artimon, situația prezentă, respectiv gravele probleme financiare, vine și ca urmare a deciziilor fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, actualul președinte al USR.

„Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Cătălin Drulă în fruntea partidului său! Dar la metrou n-a dat banii necesari când trebuia și efectele încă se văd. Domniei sale trebuie să-i mulțumim și pentru întârzierea lucrările la Magistrala 6, cea care ar fi trebuit să lege Bucureștiul de aeroport. Dacă ar fi dat banii încă din perioada în care conducea Ministerul Transporturilor, alta ar fi fost situația astăzi!”, a declarat Marian Artimon, conform impact.ro.

O grevă la metrou este exclusă în următoarea perioadă

Pe de altă parte, liderul de sindicat anunță că bucureștenii nu vor avea de înfruntat scenariul unei greve generale la metrou până în luna iunie a lui 2023. Iar asta se datorează faptului că a intrat în vigoare noul Contract Colectiv de Muncă, semnat atât de reprezentanți ai salariaților, sindicaliști, dar și de conducerea Metrorex.

Astfel, salariile tuturor angajaților Metrorex ar urma să crească de la 1 august cu 7,5 procente, iar valoarea tichetelor de masă va crește de la 15 la 20 de lei.

Creșterea salariilor, una decentă

„Procentul de creștere a salariilor tuturor angajaților de la metrou e unul decent. Ba chiar e sub valoarea inflației, dar sindicatele au făcut acest pas ținând cont și de situația financiară cu care se confruntă Metrorex. Una fără precedent, fiindcă a existat o perioadă, sub conducerea lui Cătălin Drulă în care nu am avut buget.

Ca atare, a trebuit să dăm dovadă de înțelegere și față de locurile noastre de muncă, dar ținând cont și de ce se întâmplă în realitate”, a precizat același Marian Artimon.

Dacă creșterile salariale nu vor fi puse în aplicare, atunci salariații vor trebui să-și caute dreptatea exlusiv în sălile de judecată.

Ce urmează la metrou din cauza lipsei banilor

Nu în ultimul rând, Marian Artimon spune că lipsa finanțării a dus în această perioadă la sistarea serviciilor de curățenie făcute în vagoanele de metrou, dar și la reducerea activității de mentenanță a trenurilor de metrou, asigurate de ani buni de firma Alstom.

„Din câte știu din 8 iulie nu se mai asigură serviciile de curățenie în vagoane. Iar din 11 iulie, mentenanța celor de la Alston s-a redus la jumătate, din cauza facturilor restante.

Să vedem cum o s-o scoatem la capăt. Sindicaliștii susțin încă din 2017 că formula de internalizare a mentenanței s-ar fi făcut pe bani mai puțin decât cei acordați prin acordul semnat cu Alstom”, a conchis Marian Artimon, conform sursei citate mai sus.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Înșelătoria din magazine la care sunt expuși toți românii. Se pierd bani grei
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DONALD TRUMP, anunț înainte de a PRELUA FUNCȚIA. PREȘEDINTELE SUA a CONFIRMAT
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Echipa aurie a câștigat ieri battle-ul. Eliminare șocantă pentru Chefi, diseară: „N-am văzut un om să plângă în hohote ca acum”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro