Sacrificiul Andreei Marin pentru carieră! Ce a putut să facă din cele două case pe care le are

de: Alexandra Chivu
06 10. 2020

Evoluția cere sacrificii, iar de acest lucru este sigură Andreea Marin, cel puțin asta reiese din urma acțiunii sale. Vedeta și-a ”sacrificat” locul numit ”acasă” de dragul carierei. De acum, locuința și sediul firmei sale vor fi una și aceeași. Clădiri lipite, grădină comună, studiouri de filmări, spații de evenimente speciale, cursuri, filmări, toate în Pipera.

Andreea Marin, sacrificii pentru carieră. ”Voice & Visibility”, noul său proiect care a obligat-o să facă marea renovare. Casa și sediul de muncă vor fi un tot

Casa ei este cu adevărat un cântec cu acorduri ample. Prezentatoarea TV s-a mutat în imobilul său spațios din Pipera în anul 2013, la puțin timp după ce a anunțat că se desparte de Ștefan Bănică Junior. Inițial, vedeta a declarat că acolo vor fi doar birourile fundației sale, ”Prețuiește viața”, dar iată că lucrurile au luat o altă întorsătură după separarea de cântăreț. Gurile rele spuneau la acea vreme că Andreea știa că drumurile lor se vor despărți și a cumpărat special o locuință spațioasă, unde să se mute cu fiica lor, Violeta.

De altfel, la scurt timp după ce cuplul s-a destrămat, în fața vilei a apărut și o nouă construcție, două garaje spațioase care să adăpostească mașinile vedetei. Dar timpul a trecut, iar casa, mobilată firesc pe atunci, este astăzi o vilă cochetă cu două etaje, care, în viitorul apropiat, va fi…altfel. Vedeta a decis ca, datorită unui nou proiect, casa și sediul muncii sale să devină un tot.

„Am purces la…marea renovare!”

„<Voice & Visibility> e noul meu proiect care sper că va fi gata până la sfârșitul anului, o nebunie frumoasă se va naște aici: creativitate si viață pentru comunitatea adunată în jurul meu în atâția ani de când suntem impreună, un vis pentru mine de ani buni pe cale a deveni realitate și abia aștept să vă povestesc, dar… toate la timpul lor! Așadar, pentru a-l împlini, întâi am purces la… marea renovare!
Casa mea și sediul muncii mele și a echipei ce e a doua mea familie vor deveni un tot, fiind vecine, clădiri lipite, gradină comună, studiouri de filmări, de fotografie profesionala, de creație, spații de lansări, evenimente speciale, cursuri, team- building-uri, expoziții, filmări TV, social media, advertising, transmisiuni live, orice nebunii ne vor trece prin minte… Zis si făcut! Nu e ușor să te ocupi și de coordonarea unei renovări, de curățenie continuă, de o noua emisiune TV ce așteaptă să fie lansată, de familie, alte responsabilitati ce țin de muncă și de direcția umanitară, dar… nu mă las! O să mă bucur tare după, știu eu acest minunat secret!”, a scris Andreea Marin pe Facebook.