„Rușine celor care au folosit un copil de şapte ani”: Scandalul de la „Românii au talent” după ce micuțul Rareș a obținut un Golden Buzz în show-ul PRO TV

de: Rosu Ioana
27 01. 2023

Rareș Prisacariu, concurentul în vârstă de 7 ani, care a primit un Golden Buzz în cadrul show-ului „Românii au talent”, a stârnit un val de reacții în mediul online, dar și în rândul unor persoane ale căror profesii sunt în măsură să comenteze momentul lui Rareș. Astfel, Radu Herjeu, fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului a criticat dur numărul artistic mult prea serios al lui Rareș pentru categoria sa de vârstă. Mama copilului a venit cu o replică care să pună capăt tuturor speculațiilor.

Momentul lui Rareș a stârnit un val de critici

Rareș Prisacariu a dat dovadă de o putere uimitoare de memorare și interpretare, astfel că el s-a prezentat la emisiunea „Românii au talent” cu un moment extraordinar de emoționant pentru juriu, dar și pentru telespectatori. Acesta a recitat poezii patriotice cu un talent și o interpretare cu mult peste ceea ce ar putea face un copil de vârsta sa.

Deși nu a lăsat niciun moment impresia că nu înțelege ceea ce rostește, multe persoane au criticat atât părinții, care au fost acuzați că l-au pus să rețină texte cu teme neadecvate vârstei lui, cât și emisiunea, care a permis o oarecare suprasolicitare a unui copil de 7 ani, care ar trebui să aibă alte interese la această vârstă fragedă.

Asa se face că, unul dintre criticii duri ai momentului a fost chiar Radu Herjeu, fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a susținut că Rareș a fost pus să învețe și să recite informații pe care nu le înțelege.

„Rușine celor care au folosit un copil de şapte ani (care răspunde la întrebarea „De ce te cheamă x?” cu „Așa m-au botezat părinții!”) pentru a transmite un mesaj cu care nu doar că nu are nimic în comun, dar 99% îi este inaccesibil (ca limbaj, subiect, conjunctură, implicații). Și care, mai mult ca sigur, habar n-au ce înseamnă „silnicii”.

Dar el, sunt convins, știe! Mult mai cringe decât alți copii care, pe aceeași scenă, la vârste apropiate, cântau cu patos despre pierderea iubirii vieții lor sau despre trădarea în dragoste”, a scris Radu Herjeu pe pagina sa de Facebook.

Cum explică mama lui Rareș capacitatea de memorare extraordinară a micuțului

Deși au fost acuzați că l-au impulsionat pe Rareș să învețe poezii grele, cu semnificații mult prea complexe pentru vârsta lui, mama lui Rareș a explicat pentru botosaninews.ro că plăcerea micuțului de a citi și de a memora vine din interior, acesta învățând să citească singur de la o vârstă fragedă. Mai mult, Rareș a citit până în prezent 200 de cărți, iar lista este deschisă. El studiază Școala Populară de Artă din Botoșani și își dorește să devină „actor popular, național și internațional“.

Gina Prisacariu a dezvăluit că ambii părinți își vor susține copilul în direcția pe care acesta dorește să o urmeze, fără a încerca să îl influențeze în vreun fel.

De asemenea, ea a negat speculațiile apărute în presă, conform cărora, Rareș ar fi fost forțat să rețină strofele unor poezii patriotice, însă a preferat să nu dea curs acestor acuazații nefondate.

„A învățat literă cu literă, după silabele. Într-o zi a luat o carte si a citit cuvântul „soare”. Practic a citit singur și mi-a spus ca a combinat literele într-un cuvânt. Atunci mi-am dat seama că nu e munca noastră, ci a lui Dumnezeu. Noi îl susținem pe un drum pe care el îl creează și mereu am spus că nu noi îl ducem pe Rareș pe o scenă, ci el ne duce pe noi!

Rareș este un copil care se joacă, care are prieteni, care își trăiește copilăria exact așa cum trăiește oricare alt copil numai că dorința de cunoaștere la el este mai mare decât putem noi să credem uneori, ca adulți.

Nimeni nu l-a forțat și nimeni nu i-a dat mesaje pe care el să le transmită mai departe ca fiind mesaje extremiste, naționaliste sau populisme de tot felul. Noi nu am simțit nevoia să intrăm în niciun fel de polemică. Noi știm foarte bine care este realitatea”, a spus Gina Prisacariu.