Rugăciuni în Postul Paștelui. Aceste cuvinte te scapă de necazuri

de: Năstase Mirabela
24 03. 2022

Sunt mai multe rugăciuni pe care le poți rosti în Postul Paștelui. Rugăciunea este modul de a comunica cu divinitatea, de a cere sprijin și de a mulțumi. Cum creștinii se află într-o perioadă de Post, rugăciunea îi ajută să își primenească trupul și să își hrănească sufletul. Ea poate da putere și poate oferi ajutor în momentele grele.

Rugăciuni în Postul Paștelui

Rugăciunea este comunicare omului cu Dumnezeu. Indiferent de cât de scurtă sau cât de lungă este ea, indiferent de locul în care o faci, este important ca ea să fie făcută cu atenție, credință și iubire. De asemenea, ceea ce cerem lui Dumnezeu în rugăciune trebuie să conștientizăm profund.

Postul Paștelui este o perioadă de încărcare spirituală, în care oamenii își îndreaptă gândul către divinitate. Este o perioadă în care se fac rugăciuni, se ține post. Una dintre rugăciunile de rostit în această perioadă este cea a părinților pentru copii. Este o rugăciune puternică, ce poate alina durerile și suferințele copiilor bolnavi.

„Te rugăm, Doamne, vindecă durerea acestui copil. Alungă de la el boala şi neputinţa. Tu, care eşti doctor al sufletelor şi al trupurilor, arată şi acum puterea milostivirii Tale. Vindecă-l, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile pe care le înalţi înaintea Dumnezeului nostru. O, Doamne Iisuse Hristoase, primeşte puţina noastră rugăciune pentru copilul acesta, stinge-i focul ce l-a cuprins, ridică-l din patul durerii, întru mărirea Ta. Că Tu eşti Cel Care vindeci neputinţele şi Ţie mărire înălţăm în vecii vecilor. Amin”.

De asemenea, trebuie să știi că acatistele ajută sau participarea la slujbele religioase în timpul cărora se citesc acatiste. Acestea te fac să treci peste orice problemă pentru care nu crezi că există rezolvare, fiind un strigăt de ajutor către Dumnezeu.

Ce să rostești dacă ești cuprins de frica bolilor

Dacă frica de boli te-a cuprins sau frica de războaie, în ajutor îți vine acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Pentru o naștere ușoară, viitoarele mămici se pot ruga citind acatistul Maicii Domnului, Grabnică Ajutătoare sau pe cel al Sfintei Ecaterina. Acatistele se citesc stând în picioare.

Rugăciunea sinceră aduce ajutor în perioade de neliniște. Sfântul Cuvios Daniil, ocrotitorul Bucovinei, spunea:

„Prin rugăciunea minţii îl loveşti pe diavol în inimă. Diavolul tremură la numele lui Iisus şi când faci rugăciunea astfel încât să înţelegi ce ai cerut, frica diavolului este mai mare“.

De precizat este că rugăciunea minţii şi a inimii, la care face referire este:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa”.

Dacă o spui de 40 de ori sau până adormi, ea îţi va reda pacea.