Rugăciune puternică către Sfântul Gheorghe. Rostește-o pentru îndeplinirea tuturor dorințelor

de: Andreea Vînătoru
23 04. 2024

În fiecare an, pe data de 23 aprilie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cunoscut drept și Purtătorul de biruinţă. În această zi de mare sărbătoare, ortodocșii obișnuiesc să rostească o rugăciune puternică către Sfântul Gheorghe. Ce se întâmplă dacă o spun într-o zi cu cruce roșie?

Rugăciunea puternică care trebuie rostită de Sfântul Gheorghe

An de an, pe data de 23 aprilie, este sărbătoare cu cruce roșie! Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Se spune că rugăciunile rostite în ziua praznicului pot fi de mare ajutor. Există o rugăciune puternică care trebuie rostită neapărat de Sfântul Gheorghe. Credincioșii care o rostesc astăzi vor fi apărați de toate necazurile. În plus, dacă trec prin momente grele și vor să prospere pe viitor, Sfântul Gheorghe îi va ajuta la îndeplinirea tuturor dorințelor. Iată mai jos rugăciunea puternică pe care trebuie să o rostiți pe 23 aprilie:

„Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tu, Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și carele de purtătorii de nevoință ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii.

Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajută necredinței și slăbiciunei mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești. Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului. De aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl. Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin”.

Vezi și: De ce este bine să te cântărești de Sfântul Gheorghe. Semnificația acestui obicei vechi

Sfântul Gheorghe – lucruri total interzise pe 23 aprilie

De-a lungul timpului s-au păstrat numeroase tradiții legate de sfinții din calendarul creștin ortodox. Așadar, pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, românii nu au voie să doarmă. În caz contrar, tot restul anului vor fi leneși. De asemenea, în această zi nu se spală rufe, nu se calcă și nu se face curățenie în gospodării. Tradiția mai spune că, dacă în dimineața de Sfântul Gheorghe vă veți spăla într-o apă curgătoare, veți fi sănătoși tot anul.

Tot de Sfântul Gheorghe se practică și împodobirea casei cu plante ce marchează renaşterea naturii. Spre exemplu, în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean. La bănățeni, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun. În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu.

Mai mult de atât, gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune neapărat la rădăcina pomilor din curte, ca să rodească mai bine. În această zi de 23 aprilie se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an în casă.

Vezi și: Cum a murit Sfântul Gheorghe. Povestea unui martir, soldat în armata romană