Românul care a stat izolat 8 ani în închisorile comuniste. Când a ieșit nu știa nici să mai vorbească

Comuniștii s-au impus peste tot prin teroare și la fel au preluat conducerea și în România. Toți cei care s-au împotrivit comunismului au fost bătuți, torturați și aruncați în închisoare. Mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul în închisorile comuniste. Puțini însă s-au ambiționat să trăiască.

Corneliu Coposu nu a mai știut să vorbească, după 8 ani petrecuți la izolare absolută în închisorile comuniste

Printre cei care au supraviețuit terorii impuse de comuniști s-a numărat și Corneliu Coposu, devenit figură emblematică pentru lupta împotriva comuniștilor. Născut la 20 mai 1916 în Bobota, jud. Sălaj, Corneliu Coposu a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj, devenind doctor în ştiinţe juridice şi secretar politic în Partidul Național Țărănesc al lui Iuliu Maniu (1937-1947).

Corneliu Coposu a fost condamnat în lotul fruntaşilor ţărănişti pentru înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformei sociale. La 14 iulie 1947, a fost arestat, primind o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, din care a executat 17 ani şi jumătate.

Și soția sa a fost aruncată în închisoare. Arlette a primit o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică, însă a murit după 14 ani de chin.

Coposu a trecut prin penitenciarele Jilava, Aiud, Craiova, Capul Midia, Rubla. Mărturisea că cel mai cumplit a fost la Râmnicu-Sărat, unde a schimbat 34 de celule, toate complet izolate. A suportat bătăi cu saci de nisip, a fost bătut crunt la tălpi, dat cu capul de pereți și a fost snopit în bătaie cu cearșafuri ude. Nimic nu a fost însă mai crunt decât tăcerea care s-a așternut peste el timp de nu mai puțin de 8 ani, scrie ziarullumina.ro.

În cei 8 ani de închisoare de la Râmnicu-Sărat, în condiţii de izolare absolută, cât nu a vorbit cu nimeni, a uitat pur şi simplu să vorbească. Coardele vocale pur și simplu nu îl mai ascultau. La ieşirea din închisoare, Corneliu Coposu a recunoscut că a fost nevoit să reînveţe să pronunţe noţiuni elementare, precum bebelușii. Iar frazele erau o mare problemă, pentru că trebuiau îmbinate cuvinte între ele şi coardele vocale nu voiau să asculte de comenzi. Condamnarea la tăcere s-a vrut a fi suprema pedeapsă prin care să se ajungă la dezumanizare şi obedienţă totală faţă de noile structuri.

Coposu nu a renunțat niciodată la convingerile sale politice

Corneliu Coposu a fost un om puternic, disciplinat. Era campion la haltere, iar acest lucru se pare că l-a ajutat să treacă mai ușor prin coșmarul din închisoare. Avea 37 de ani și 100 de kilograme, când a fost condamnat. A ieșit din penitenciar la vârsta de 55 de ani, iar din muntele de om mai rămasese doar o umbră de 50 de kilograme.

După eliberare, Coposu a lucrat ca muncitor în construcţii, dar nu a renunțat la convingerile sale politice. Între 1967 şi 1989, a organizat şi a condus în ilegalitate un nucleu al P.N.Ţ. În 1987, afiliază partidul la Internaţionala Creştin-Democrată.

După Revoluția din 1989, Coposu a reînfiinţat P.N.Ţ.C.D, dar în ianuarie şi iunie 1990, minerii i-au devastat casa şi sediul partidului a fost incendiat. În octombrie 1995, Jacques Chirac, preşedintele de atunci al Franţei, îi acordă distincţia de Mare Ofiţer al Ordinului Naţional „Legiunea de Onoare“. În 11 noiembrie 1995, Corneliu Coposu se stinge din viaţă, fiind condus pe ultimul drum de peste 100 de mii de oameni.