Românul care a ajuns primar într-un oraș din America. A plecat din țară după căderea comunismului

de: Ștefan R. Apostol
06 04. 2023

Unii dintre noi au o menire pe această lume, indiferent în ce colț de lume ar ajunge, ar trăi. Cam asta am putea spune pe scurt despre românul care a ajuns primar într-un oraș din America. Asta i-a fost menirea! Deși a plecat din țară după căderea comunismului, românul nostru a știut că este hărăzit să facă lucruri mari pentru cei din jur, și asta va face acum din noua postură.

Micuțul oraș american din statul Florida cu primar român

Pentru puținii turiști care ajung în celebrul stat american Florida, orașul despre care vorbim este recunoscut pentru muzeele de renume mondial și galeriile independente, o scenă înfloritoare a artelor spectacolului, festivaluri de film, muzică live, o comunitate literară vibrantă,  unită de artiști și meșteșugari activi și o mulțime de artă publică și instalații în aer liber.

Poreclit „Orașul Soarelui”, St. Petersburg, Florida, oferă un amestec vibrant de vreme tropicală, artă și cultură, cumpărături, restaurante, sport și recreere în aer liber, toate de-a lungul unui țărm uimitor, care are unele dintre cele mai bune plaje din țară.

Cu o vreme care înregistrează medii de 23 de grade aproape permanent, și 361 de zile de soare pe an, St. Pete atrage turiști, noi rezidenți și investiții din întreaga țară și nu numai.

Alegerile municipale și contracandidatul surpriză, românul care a ajuns primar într-un oraș din America

În luna martie a acestui an, micuțul oraș St.Pete a trecut prin febra alegerilor locale, administative, iar candidații, conform publicației locale „The Gabber”, s-au întrecut în promisiuni electorale, care mai de care mai atractive, în încercarea de a convinge alegătorii de cele mai bune intenții.

Pe 14 martie a.c., în St. Pete Beach au fost organizate alegerile municipale, iar locuitorii  au avut șansa de a vota pentru un nou primar, singurii candidați la această poziție fiind Alan Johnson, în funcție, și contracandidatul său, Adrian Petrila, acesta find, de fapt, românul care a ajuns primar într-un oraș din America.

Candidații la alegerile din St. Pete Beach și-au făcut cunoscute intențiile cu privire la problemele pe care le consideră cele mai importante în ceea ce privește administrația orașului. Alan Johnson era primarul în exercițiu care doreasă fie reales, un rezident de 25 de ani în St. Pete Beach și un fost inginer pensionar.

El a citat dragostea pentru oraș și dorința de a lucra în serviciul public ca motive pentru a candida. Johnson a petrecut ultimii șase ani ca primar al orașului și a făcut parte în mod activ din comitetele orașului timp de 12 ani. El nu a deținut niciodată o funcție aleasă în altă parte.

Vezi și: Cele mai vizitate orașe din lume în 2022. Surpriză uriașă pe primul loc

Cine este Adrian Petrila, românul care a ajuns primar într-un oraș din America

De cealaltă parte, contracandidatul primarului Johnson, pe numele lui Adrian Petrila, este un român get-beget, plecat imediat după căderea comunismului dincolo de ocean, în speranța de a-și construi o viață mai bună, stabilindu-se în micuțul orășel american în urmă cu cinci ani, poreclit „Orașul Soarelui”.

Adrian Petrila, de origine română, are 44 de ani. În 1991, familia sa a emigrat din România în Hollywood, Florida, iar în 1995 a început să urmeze cursurile Universității din Florida de Sud, unde a absolvit cu o diplomă în psihologie.

În timp ce locuia în Tampa, în urmă cu 10 ani, și-a întâlnit soția, Irina, la o întâlnire a Camerei de Comerț. „A fost cel mai bun lucru de la acea întâlnire„, a spus el. Irina și Adrian s-au căsătorit și s-au mutat la St. Pete Beach în 2018. El a lucrat în domeniul imobiliar timp de 21 de ani.

Vezi și: Tânăra din România care a ajuns în finala America’s Got Talent. Cum i-a cucerit iremediabil pe americani

Adrian Petrila: „Vreau să protejez calitatea vieții rezidenților noștri”

Adrian Petrila, adversarul lui Johnson în cursa pentru primărie, era și este rezident al orașului de cinci ani și este broker de profesie de peste 20 de ani.

„Iubesc orașul nostru. Vreau să protejez calitatea vieții rezidenților noștri, vreau să ne protejez plajele și vreau să protejez St. Pete Beach pentru a nu deveni următorul Clearwater Beach, Daytona sau Miami.”, a spus Adrian Petrila cu privire la ceea ce l-a determinat să candideze.

Petrila a declarat că St. Pete Beach merită să aibă un primar puternic care să protejeze mai presus de toate interesele rezidenților și ale întreprinderilor noastre locale. Citând congestia tot mai mare a traficului și numind Gulf Boulevard „un coșmar”, el a spus că siguranța pietonilor este o problemă, în timp ce accesul la plajă este restricționat și suprareglementat în favoarea vizitatorilor.

„Merităm un primar cu tăria de caracter care să ia apărarea rezidenților noștri. Avem nevoie de idei noi și inovatoare despre cum să ne revitalizăm orașul, cum să ne reamenajăm fără a avea un impact negativ asupra calității vieții rezidenților și fără a crește traficul sau aglomerația.

Locuitorii din St. Pete Beach au dreptul la un acces convenabil la plajele noastre, cu locuri de parcare desemnate doar pentru rezidenți pe plajă. Orice nouă dezvoltare trebuie să garanteze că va include un acces adecvat la plajă pentru rezidenți.”

Vezi și: Românul care a uluit America. Cum a reuşit să o impresioneze pe Heidi Klum la „America’s Got Talent”: „A fost incredibil”

Orașul St.Pete își salută noul primar

Petrila a sugerat că orașul ar trebui să investigheze de ce multe hoteluri și stațiuni mari au primit reduceri masive ale impozitului pe proprietate în ultimii ani, pe fondul creșterilor pentru rezidenți, susținând că interesele speciale au beneficiat de un tratament special pentru prea mult timp.

Dar, în ziua alegerilor, poate și datorită argumentelor sale convingătoare, românul de 44 de ani avea să câștige cursa electorală locală, și astfel devenind românul care a ajuns primar într-un oraș din America. Primarul Adrian Petrila a mulțumit locuitorilor și alegătorilor.

De asemenea, i-a mulțumit soției sale „pentru că a suportat trei luni de un sezon electoral foarte greu”, iar despre finalul surpriză al alegerilor, Adrian Petrila concluzionează, declarând: „Cred că St. Pete Beach este unul dintre cele mai bune locuri de trăit din lume, iar împreună nu putem decât să îl facem mai bun”.