Românii sunt cei mai buni la dat țepe. Ce au mai făcut de data aceasta
Niște bărbaţi din judeţul Olt, i-au vândut unui locuitor din Alba Iulia, o mașină inexistentă, prin metoda anunţului fals de publicitate și au crezut că nu-i va descoperi nimeni. După patru ani a venit și nota de plată, închisoare cu executare.
Sentinţa a fost pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia în 29 noiembrie 2018. Astfel, inculpatul Tîrcă George, în vârstă de 33 de ani, recidivist, a primit pedeapsa de cinci ani, șase luni şi 20 de zile de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Tîrcă Claudiu Petre (27 de ani), a fost condamnat la trei ani şi 11 luni de închisoare.
Iar cel de-al treilea inculpat, Oţel Viorel Lucian a primit doi ani şi cinci luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de patru ani.
Cum au procedat
Cei trei au pus un anunț pe un site de profil, prin intermediul căruia voiau să vândă un autoturism marca Dacia Logan, la preţul de 1.500 euro. Bineînțes, anunțul era postat sub un nume fals.
Victima din Alba Iulia a mers pe încredere, după ce a luat legătura cu presupusul vânzător. Astfel, s-a dus și a depus la o bancă din oraș, suma de 1.500 de euro. După care, la solicitarea inculpaţilor a fotografiat documentul care atesta depunerea banilor şi l-a transmis acestora.
Ca să ridice banii, inculpaţii au falsificat un act de identitate în care figurau datele de identitate ale persoanei vătămate cu poza persoanei. Banii au fost ridicați de către Oţel Viorel Lucian, condamnat cu suspendare, căruia urma să-i revină 10%-15% din suma totală.
Bărbatul din Alba Iulia și-a dat seama că a fost ținta unei păcăleli de 1.500 euro, de abia după ce inclupații au ridicat banii. El a depus apoi plângere la poliţie. Iar poliția areacționat după patru ani.
În dosarul întocmit se află declaraţia persoanei vătămate și declaraţia unui martor. După patru ani bărbații au fost condamnaţi pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în condiţiile în care pentru infracţiunea de înşelăciune s-au împăcat cu victima şi, astfel, a intervenit principiul încetării procesului penal.