Românii salvatori din Turcia, lăudaţi pentru munca pe care o fac. Se înţeleg din priviri: „Pericolul este destul de mare”
Salvatorii români plecați în Turcia sunt lăudați pentru munca pe care o depun. Peste o sută de mii de persoane încă mai răscolesc ruinele din zonele afectate de cutremurele devastatoare, sperând să mai găsească supraviețuitori. Zeci de cutremure încă se produc zilnic în regiune.
Salvator român din Turcia, mărturii emoționante: „Pericolul este destul de mare”
Peste 140.000 de persoane participă la operațiunile de salvare care continuă în Turcia și Siria. Este o misiune contra cronomentru și extrem de periculoasă, regiunea fiind zgudiută zilnic de zeci de noi cutremure ce pun în pericol siguranța echipajelor.
Bogdan Toma, unul dintre salvatorii români plecați în Turcia, a vorbit despre modul în care se desfășoară căutarea supraviețuitorilor. A trăit momente încărcate de emoție chiar din prima zi.
„Încă din prima zi am reușit să salvăm 2 persoane, soţi și soție. În cea de-a 2-a zi colegii mei au salvat un alt bărbat, iar undeva, în dimineața următoare după eforturi prelungite de peste 20 de ore am reușit să extragem și un adolescent în vârstă de 15 ani dintre dărâmături.
Pericolul este destul de mare. Ne luăm toate măsurile de precauție atât pentru noi, ca salvatori, cât și pentru victimă. Totodată, în cazul pe care vi l-am relatat puțin mai devreme, cel al tânărului de 15 ani, colegii mei din primul schimb, care au început operațiunile de salvare la un moment dat au fost nevoiți să se oprească, pentru că s-a produs un nou cutremur, aș putea să îi spun, iar elemente de construcție au acoperit din nou tot ceea ce ei lucraseră, fiind nevoie să reia munca practic de la 0”, a povestit acesta, pentru Antena 3 CNN.
„Trebuie să putem. Putem, pentru că sunt oameni care au nevoie de noi”
Se pare că bariera lingvistică nu le pune piedici, toți cei implicați reușind să se înțeleagă din priviri, scopul lor fiind același.
„Pot să vă spun că în operațiunile de salvare bariera lingvistică nu există. Ne înțelegem practic din priviri. Scopul nostru, al tuturor, este unul și același: să reușim să salvăm cât mai multe persoane, astfel încât nu trebuie să vorbim și doar ne înțelegem din priviri.
Trebuie să putem. Putem, pentru că sunt oameni care au nevoie de noi. Și vom putea. Atâta timp cât este nevoie de noi, vom da tot ceea ce putem ca să salvăm cât mai multe persoane.
Așa cum colegii dumneavoastră de pe teren au dat exemple și după 72 de ore încă mai găsim persoane în viață. Vom continua atâta timp cât este necesar”, a mai spus Bogdan Toma, salvator ISU.
Țara noastră a trimis în Turcia două echipe de sprijin formate din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici şi asistenţi SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, Câini de Salvare Transilvania, Câini de Salvare Gugulania.