Românii pe care ANAF i-a luat în vizor. Cine sunt cei vizați?

de: Ștefan R. Apostol
25 05. 2022

În contextul unor noi puncte de program stabilite de ANAF, au fost demarate mai multe controale. Parte din ele s-au axat pe agenții economici, găsindu-se și nereguli la cel puțin 600 dintre aceștia. Pe de altă parte, referitor la persoanele fizice, ANAF a început și aici verificări. Instituția a trimis către o mare parte din români avize de verificare a situației fiscale personale. Conform unei analize asupra acestui demers, nu înseamnă că „Fiscul te consideră necinstit sau că te suspectează de vreun prejudiciu adus statului.”, spun reprezentanții EY România. Este vorba despre diferențele găsite de ANAF între veniturile estimate și cele declarate.

Programul ANAF de verificare. Românii primesc avize de verificare a situației fiscale personale

Instituția ANAF s-a resetat! Cu alte cuvinte, au schimbat lucrurile în ceea ce privesc controalele, atât la persoanele juridice, cât și la cele fizice. Recent, instituția anunța o serie de controale la mai mulți agenți economic, iar sancțiunile acorate, ca urmare a unor nereguli, se ridică la cel puțin 2,9 milioane de lei plus maărfuri confiscate.

Pe de altă parte, pe baza unor ordine date de către Ministerul Finanțelor, ANAF a demarat și controale a situației fiscale personale pentru persoanele fizice. Așa se face că în ultima perioadă tot mai mulți români au primt aceste formulare.

Cunoscute sub numele de avize de verificare a situației fiscale personale, documentele anunță persoana fizică că ANAF va face verificări a situației fiscale personale cu privire la impozitul pe venit. Perioada de verificare este stabilită, în prealabil, și apare în respectivul formular. Dar pentru a fi cât mai ușor explicată, reprezentanții EY România au sintetizat despre ce este vorba, într-un articol, scriind că:

„Dacă primești un asemenea aviz de verificare, nu înseamnă automat că Fiscul te consideră necinstit sau că te suspectează de vreun prejudiciu adus statului. Avizul este semnul că analiza de risc efectuată de organul fiscal (procedură netransparentă și care nu poate fi contestată) a identificat diferențe între veniturile estimate și cele declarate.

Diferența trebuie să fie de minim 10%, dar nu mai puțin de 50.000 lei între veniturile estimate de ANAF și veniturile declarate de tine în perioada impozabilă.”, spun cei de la EY România.

Verificarea poate viza orice persoană fizică

Conform procedurilor de control, ANAF poate, prin intermediul acestor verificări, să controleze situația fiscală a oricărei persoane fizice. Verificările, mai spun cei de la EY România, nu au menirea de  a pedepsi contribuabilul, persoană fizică, ci doar de a clarifica diferențele, neconcordanțele cu cele declarate, dar și gradul de colectare a sumelor datorate de persoanele fizice către stat.

„(…) trebuie înțeles că scopul verificării nu este acela de a pedepsi contribuabilul pentru orice neconcordanță sau greșeală (care bineînțeles că poate exista, nemaivorbind că, spre exemplu, mulți contribuabili nu știu că trebuie să declare la ANAF inclusiv veniturile obținute din și în străinătate), ci de a crește gradul de conformare, de a colecta sumele datorate de contribuabili bugetului de stat și de a avea o imagine corectă asupra ponderii impozitului pe venit în buget și a categoriilor de contribuabili care îl achită.”, explică specialiștii EY România.

„Procedura verificării situației fiscale personale nu este una facilă”

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că procedura verificării situației fiscale personale nu este una facilă, dimpotrivă – mai ales din cauza dificultății completării în detaliu a declarației de patrimoniu și de venituri și, mai ales, de a proba cu documente justificative informațiile din cadrul acesteia (de exemplu, cu extrase de cont conținând tranzacțiile zilnice atât din România, cât și din străinătate / achiziții cu o valoare mai mare de 15.000 lei etc).

Însă, odată ce informațiile sunt adunate, ordonate și coroborate de documente-suport, contribuabilul va ști dacă datorează sau nu impozit suplimentar pe veniturile obținute sau va afla dacă Fiscul a avut și alte informații primite de la terți, care au fost potențial omise în procesul de declarare.”, mai spun cei de la EY România.

Așadar, dacă primiți acasă un formular de avize de verificare a situației fiscale personale (vezi galeria), nu vă speriați. Nu este cazul. Important este să dați curs invitației și, bineînțeles, să fiți cu declarațiile conforme cu realitatea.