Românii din Anglia par să fie în siguranță după Brexit: De unde vine confirmarea
Marea Britanie și-a definitivat planul pentru Brexit, iar tensiunile în întreaga Europă sunt destul de mari, există însă o voce optimistă referitoare la situația românilor aflați la muncă acolo.
La scurt timp după publicarea celor mai recente detalii referitoare la acordul pentru Brexit dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, Victor Negrescu a făcut câteva declarații optimiste referitoare la viitorul românilor din Anglia. Negrescu este fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene și este încântat când vine vorba de consensul la care s-a ajuns între cele două părți.
În opinia lui Negrescu, există garanții ferme pentru românii din Marea Britanie și asta este cel mai important. „Salut ajungerea la un consens pe un text de acord privind #Brexit în această seară. Acordul înseamnă garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie. Dacă documentul va fi aprobat, românii vor putea să continue să lucreze, studieze sau să locuiască în Regatul Unit având aceleaşi drepturi ca şi până acum”, a scris Negrescu pe Facebook într-o postare care poate fi văzută integral mai jos.
Fostul ministru este încântat mai ales de faptul că țara noastră a sprijinit activ echipa negociatorului șef al Uniunii Europene pentru Brexit – Michel Barnier, pe toate parcursul negocierilor cu oficialii Marii Britanii. „Pentru fructificarea intereselor la nivel european, România trebuie să joace inteligent folosindu-se de practicile şi normele europene. Iată că cele comunicate la Bucureşti cu ocazia vizitei lui Michel Barnier se confirmă”, a mai scris Victor Negrescu.
Aceste declarații au fost făcute după ce guvernul britanic și-a dat ieri, 14 noiembrie, acordul pentru proiectul de acord asupra Brexit cu Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată de către premierul Theresa May printr-o declarație scurtă. „Este un pas decisiv care ne va permite să avansăm şi să finalizăm acordul”, a adăugat doamna prim ministru.
Negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a anunţat miercuri că a fost găsită o soluţie între UE şi Londra pentru a evita „o frontieră dură” între Irlanda şi Irlanda de Nord în proiectul de acord privind Brexitul.
Problema frontierei irlandeze a blocat negocierile timp de mai multe săptămâni. „Împreună am găsit o soluţie”, şi-a exprimat satisfacţia Michel Barnier în faţa reprezentanţilor presei, fiind citat de AFP şi Reuters.