O nouă categorie de salariați din România va putea ieşi la pensie după doar 25 de ani de muncă, dacă vor îndeplini câteva condiţii. Cine sunt așadar românii care vor putea ieși mai devreme la pensie. Cine se va putea bucura de pensie mai devreme.
Potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbatere la Senat, românii care au avut activități încadrate în grupa I și/ sau a II-a de muncă în anumite unități s-ar putea pensiona mai devreme.
Un proiectul de lege depus la Senat urmărește modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât o nouă categorie să apară în lista locurilor de muncă cu condiții speciale.
Mai exact, așa cum se arată în document, este vorba despre angajații care au lucrat în unitățile cu profil chimie și petrochimie.
Astfel, în categoria locurilor de muncă în condiții speciale vor fi încadrate și „activitățile desfășurate de muncitorii şi personalul tehnic operativ pe întreg teritoriul unităţilor din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, cu profil chimie și petrochimie, încadrate în grupele I și/ sau II de muncă, potrivit legislației anterioare”.
În plus, prin proiectul de lege se stabilește că va fi asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care angajații au desfăşurat activităţi la locurile de muncă încadrate în grupele I și/ sau II de muncă, potrivit vechii legislații, aflate în fabricile cu profil chimie și petrochimie.
Astfel, pentru angajații care au lucrat în industria chimică sau petrochimie, reducerea vârstei standard de pensionare va fi de 13 ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este stabilit la 25 de ani.
În plus, de prevederile din proiectul de lege care se află la Senat vor beneficia, la cerere, și angajații care se află deja la pensie.
De asemenea, conform expunerii de motive ce însoțește proiectul de lege de la Senat, apariția măsurii e motivată prin faptul că „activitățile desfășurate de personalul unităților din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, cu profil chimie și petrochimie, au un nivel ridicat al riscului”, angajații din domeniu fiind expuși, de-a lungul anilor de muncă, la noxe, adică diverși aerosoli de substanțe chimice, pulberi, produse petroliere, sau la fum, scrie avocatnet.ro.