Românii care pot primi 70.000 de euro de la stat. Condiţiile puse, banii sunt nerambursabili

de: Andreea Vînătoru
10 06. 2023

Vești bune pentru tinerii fermieri care vor să înceapă o afacere în acest domeniu! Aceștia vor primi un ajutor financiar în valoare de 70.000 euro de la statul român. Banii nu vor fi rambursați, însă au fost impuse anumite condiții!

Românii care pot primi 70.000 de euro de la stat

Tinerii fermieri pot primi un ajutor de la statul român, pe viitor! Aceștia pot accesa 70.000 de euro/proiect, iar fondurile urmează să fie alocate, în două tranşe, sub formă de sumă forfetară.

„Sprijinul, acordat în baza unui plan de afaceri, prin intermediul acestei intervenţii este 100% nerambursabil, în valoare de 70.000 de euro/ proiect. Fondurile se acordă sub formă de sumă forfetară în două tranşe (75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăşi trei ani sau cinci ani pentru sectorul pomicol şi struguri de masă, de la semnarea Contractului de finanţare)”, a precizat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Citește și: Porumbul, înlocuit în România cu cereale aduse din Africa. Ce vom mânca în curând din cauza secetei

Toate documentele necesare pot fi consultate pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea Comunicare/Dezbatere publică.

„Dorim să oferim solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile instrumente suple, clare, pentru a facilita accesarea fondurilor europene. Timp de 30 de zile, aşteptăm observaţiile publicului, urmând ca acestea să fie analizate şi, după caz, incluse în versiunea finală a Ghidului solicitantului”, a declarat directorul general AFIR, George Chiriţă, potrivit Agerpres.

Citește și: De ce porumbul nu mai trebuie semănat în iunie, de fapt. Greșeala uriașă a multor români

Ce vouchere vor primi românii

Parlamentarii au decis ca persoanele care sunt victime ale infracțiunilor să poată solicita un avans din compensația financiară, primit sub forma unor vouchere, ce vor acoperi nevoile urgente ale persoanelor tâlhărite. Suma primită în avans sub forma unor vouchere va reprezenta valoarea a cinci salarii de bază minime brute pe țară, iar beneficiarii pot intra în posesia ei la maximum 72 de ore de la depunerea cererii, potrivit Executivului.

Hotărârea de Guvern a fost aprobată în şedinţa de joi, alături de metodologia de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, precum şi criteriile de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare.

„De asemenea, se operaţionalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal”, se arată în comunicatul Guvernului, potrivit Agerpres.