Românii care intră în carantină totală. Ce se întâmplă în această localitate acum

de: Saleh Adina
18 02. 2021

O localitate din România intră în carantină totală după ce rata de infectare a depășit 6 la mia de locuitori.

Localitatea care intră în carantină totală

Începând de vineri, 19 februarie, ora 0.00, localiatea Sfântu Gheorghe din județul Ialomița va intra în carantină, după ce rata de infectare a atins pragul de 6 la mia de locuitori. Carantina va fi instituită pentru o perioadă de 14 zile si are ca scop stoparea răspândirii virusului Covid-19.

În acest context autoritățile județene au emis hotărârea prin care localitatea va fi în carantină din cauza incidenței crescute a infectării cu Covid-19. Conform ultimelor date oficiale, rata incidenței cumulative a Covid-19 la mia de locuitori era joi, 18 februarie, de 6,62 infectări în ultimele 14 zile la o mie de locuitori, in aceasta localitate.

Astfel că, în comuna Sfântu Gheorghe sunt în acest moment, oficial, 12 persoane infectate cu noul coronavirus la o populație de 1.814 locuitori. Dintre cele 12 persoane infectate, peste jumătate au fost identificate la Școala Generală din comună, potrivit barikada.ro.

Dintre aceștia 5 elevi, 4 de clasa a IV-a și unul de clasa a II-a, și 2 cadre didactice de la unitatea de învățământ din localitatea ialomițeană, Sfântu Gheorghe, au fost testați pozitiv cu coronavirus, după analizele inspectorilor DSP Ialomița.

Măsura a fost anunțată de primarul localității

Mădălin Teculescu, primarul comunei, a anunțat printr-o postare pe Facebook măsura carantinării.

„În această noapte, la ora 24.00, vor rămâne deschise circulației (cu filtru de verificare Jandarmerie și Poliție) următoarele străzi: Strada Școlii din satul Sfântu Gheorghe, străzile Smochinului și Prunilor din satul Butoiu și străzile Arțarului (Gării Malu) și Bisericii din satul Malu.”, a anunțat joi primarul localității.

Mădălin Teculescu a cerut înțelegere din partea populației și le-a solicitat oamenilor să nu încerce să forțeze blocajele instituite de autorități.

„Toate celelalte străzi vor fi blocate. Circulația mașinilor se va face doar prin aceste filtre. Forțarea blocajelor nu trebuie să se facă.”, a transmis primarul comunei.

Cetățenii au de respectat o serie de prevederi trecute în hotărârea nr. 29 emisă miercuri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.