Românii au Talent continuă la PRO TV. Mihai Petre și Florin Călinescu, emoționați de doi concurenți cu un număr inedit
Vineri seară, de la ora 20:30, visurle concurenților Românii au Talent pot deveni realitate. Astfe că, vor fi puse în aplicare pe scena talentului, cele mai creative și originale idei.
Românii au Talent continuă la PRO TV. Mihai Petre și Florin Călinescu, emoționați de doi concurenți cu un număr inedit
Jurații Românii au Talent vor savura la maximum fiecare moment al acestora. ”Îmi imaginez un concert pe un vârf de munte. El și toți oamenii care vor veni acolo să-l asculte”, va spune Andi Moisescu la finele unui moment muzical care îi va surprinde pe toți cei din sala talentului. De asemenea, în premieră, în fața telespectatorilor, doi concurenți vor aduce pe scenă poezia alternativă:
”Joacă-te cu gândul tău. Poți să fii poet și dacă nu ți-a zis profesoara”, vor spune aceștia, înainte de a prezenta și momentul pregătit. Florin Călinescu le va confirma însă că ”mesajul a ajuns” la el, iar Mihai Petre va fi cel care va trage un semnal de alarmă:
”Fondul pe care-l trăim în fiecare zi capătă o formă care ar putea avea impact”.
O concurentă de 65 de ani o impresionează pe Andra
Nici de această dată, talentul nu va ține cont de vârstă. Astfel că, la 65 ani, o concurentă îi va întoarce pe jurați în timp ei și le va aminti de piesele interpretate de una dintre marile voci ale României: ”Mă bucur că mi-ați adus aminte de Mihaela Runceanu”, va spune Andra la acest moment inedit. Un alt moment deosebit este cel al unui actor și o coregrafă care s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani la repetițiile unei piese de teatru. Aceștia își vor spune povestea prin cuvinte…și dans, iar Andi Moisescu va concluziona: ”Este subiect de film. S-a apucat de dans contemporan pentru ea”. Așadar, povești emoționante, concurenți deciși să impresioneze și aplauze pentru momente de neuitat, vineri seara de la 20:30, într-o nouă ediție Românii au talent din sezonul cu numărul zece.