România, șanse mai mari pentru a intra în Schengen: argumentele optimiste ale lui Iohannis
În următoarele zile, Iohannis va participa la summitul PPE de la Zagreb, în Croația. În acel context, se pare că va aduce din nou în discuție posibilitatea intrării României în spațiul Schengen și Zona Euro.
În contextul prezenței președintelui României la summitul Partidului Popular European, Iohannis a făcut câteva promisiuni, cu argumente, legate de poziția țării noastre în Europa. În mod previzibil, afirmațiile au fost făcute în speranța obținerii unui al doilea mandat de președinte al țării noastre.
Iohannis a insistat pe faptul că am avea cu toții de câștigat dacă România va avea un președinte de stat și un premier din Partidul Popular European. Ca referință, discursul președintelui a fost făcut în ideea în care PNL face parte din PPE. În acea situație, influența țării noastre în cadrul acestei familii politce paneuropene, întreaga Uniune Europeană se va afla pe un făgaș ascendent. În plus, imediat după alegeri, Klaus Iohannis este optimist că vor putea fi reluate discuțiile despre aderarea la Schengen și Zona Euro, deoarece ”vom avea atunci cu mult mai mare greutate politică.”
„Este evident o situație foarte, foarte bună pentru noi în cadrul PPE și, și pentru a sublinia acest lucru, am venit în această seară la summitul șefilor de stat și de guvern din PPE. Și, cu siguranță, în această nouă configurație, care, într-adevăr, dacă voi reuși și în turul doi al alegerilor, ne duce în situația să avem la sfârșit de an și președinte, și premier din PNL, din PPE. Evident, influența României în cadrul PPE și implicit în toate structurile Uniunii Europene va fi una considerabil mai bună și avem intenția să folosim această situație în beneficiul României și al românilor”, a afirmat Iohannis.
„Cu siguranță. În noua configurație, discuțiile se vor relua și, sigur, vom avea atunci cu mult mai mare greutate politică, ca să zic așa.”, a concluzionat președintele României când a fost întrebat dacă promisiunile sale pot fi valabile și pentru un nou impuls în vederea aderării la spațiul Schengen și la Zona Euro.