România pierde anual teritoriu. Motivul pentru care graniţa ţării se modifică în fiecare an

de: Ștefan R. Apostol
16 05. 2023

Deși poate părea ciudat, dar în realitate, într-adevăr România pierde anual teritoriu. Motivul pentru care granita ţării se modifică în fiecare an nu este pentru prima dată adus în discuție, existând de-a lungul timpului mai multe semnale de alarmă. Cel mai recent datează din 2020. Citește mai departe și află care este motivul pentru care granita ţării se modifică în fiecare an.

Eroziunea râurilor poate duce la pierderea de teren

Deși fenomenul pare doar local, realitatea este cu totul alta, iar astfel de fenomene apar peste tot în lume. Mai multe investigații, care au analizat fenomenele meteorologice și modul în care rocile se descompun în bucăți mai mici în timp, au avut ca obiect de studiu eroziunea. Eroziunea, în termeni tehnici, reprezintă procesul prin care solul și sedimentele, produse ale meteorizării, sunt mutate dintr-un loc în altul.

Eroziunea este cauzată de gravitație, vânt, ghețari și apă sub formă de valuri și curenți oceanici, cursuri de apă și ape subterane. În această investigație, au fost explorate eroziunile râurilor și a cursurilor de apă. Precipitațiile care cad la suprafața Pământului fie se infiltrează în sol, fie se evaporă, fie curg pe pământ. Apa care curge pe pământ se scurge la vale.

Vezi și: Insula de nisip apărută pe Dunăre din senin. Care sunt cauzele, ce spun specialiștii

De-a lungul drumului, ea poate ridica și transporta sedimente, de la argilă fină la nisip grosier sau pietriș. Pe măsură ce apa curge la vale, ea taie solul, formând canale numite rigole. Atunci când ravenele ajung într-o zonă joasă, ele se unesc, formând un curs de apă mai mare.

Cursurile de apă se unesc pentru a forma cursuri de apă mai mari sau râuri. Majoritatea sedimentelor transportate la vale ajung în cele din urmă într-un curs de apă și sunt transportate. În acest fel, cursurile de apă afectează mai mult din suprafața Pământului decât orice alt agent de eroziune. Aceste fenomene, în unele cazuri, cum este și cel al României, pot modifica granițele statale, prin pierderile de teren.

România pierde anual teritoriu și motivul pentru care granita ţării se modifică în fiecare an

De-a lungul anilor, ca urmare a eroziunii răurilor, cel puțin în partea de est și sud-est a României a apărut acest fenomen, despre care specialiștii au tras semnale de alarmă. Inclusiv în 2020, într-o lucrare științifică, intitulată „Influența precipitațiilor pe râul Suhu, Județul Galați”, autorii trăgeau un semnal de alarmă, scriind că „În ultimii ani, România a fost afectată de inundații pe scară largă, suprafețe mari de teren fiind afectate de inundații, provocând pagube majore la nivelul infrastructurii și lăsând în urmă un număr semnificativ de decese.

Vezi și: Cetățenii români, îndemnați de „Apele Române” să colecteze apa de ploaie. Cum ar trebui să o folosească

Unul din motivele evidente ale acestor eroziuni sunt schimbările climatice și frecvența ridicată a fenomenelor hidrometeorologice periculoase, manifestate prin ploi torențiale de intensitate deosebită. Toate acestea, la un loc, produc inundații pe cursurile de apă datorită concentrării rapide a scurgerilor pe versanți. Aceste fenomene caracterizează marea majoritate a bazinelor hidrografice din județul Galați, conform autorilor lucrării amintite anterior.

În cazul de față, tot în zona județului Galați, vorbim de o eroziune a răului Prut, constatată în urma unei cercetări amănunțite realizată de Administrația Națională Apele Române, între anii 2016 și 2017. Conform studiului, zona râulu Prut, în dreptul trecerii de frontieră între România și Republica Moldova, este cea mai erodată zonă, ceea ce a dus la situația de facto, și anume că România pierde anual teritoriu.

„Eroziunea malului drept înseamnă inclusiv pierdere de teritoriu național”

Același studiu, arătând și motivul pentru care granita ţării se modifică în fiecare an, spune că anual sunt circa 2 metri liniari de teren care dispar, iar la un calcul matematic simplu, constatăm că în ultimii 10 ani România a pierdut o suprafață mai mare de jumătate de hectar. Zona cea maia fectată, mai spun specialiștii ANAR, este în zona digului de pe maul drept al râului Prut, iar asta ar trebui realibilitată cât mai repede posibil, altfel situația va continua să se deterioreze, iar în cazul în care nu se face acest proces, România pierde anual teritoriu:

„Proiectul de reabilitare a digului pe malul drept a râului Prut în aval de podul rutier Giurgiulești pe o distanță de 380 metri liniari reprezintă o necesitate imediată din cauza accentuării procesului de eroziune a malului drept care duce la pierderea teritoriului național cu 1 – 2 metri anual.

Eroziunea malului drept înseamnă inclusiv pierdere de teritoriu național”, se arată în studiul comandat de Administrația Națională Apele Române.

În urma studiului, la nivelul MInisterului Apelor și Pădurilor s-a instituit un program de reabilitare, denumit „Reabilitare dig râu Prut în incinta Brateșu de Jos, județul Galați”, iar ca termen de finalizare, conform Gândul.ro, ar fi sfârșitul acestui an.