21 mart. 2024 | 12:04

România, pe lista neagră a Rusiei. Motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor: „Se poate termina foarte rău”

News
România, pe lista neagră a Rusiei. Motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor:
Vladimir Putin: „Totul este posibil în lumea modernă.”

Conform unui mare autor britanic de la jumătatea secolului al XVIII-lea, Samuel Johnson, “Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.”, iar acest lucru se pare că se potrivește de minune actualei situații a României, în contextul în care NATO va investi 2,5 miliarde de euro în cea mai mare bază din Europa. Pe fondul acestei noi situații, nu este de mirare că România a intrat pe lista neagră a Rusiei, fiind motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor.

Investiția NATO din România, ca răspuns la războiul actual al Rusiei

Odată cu declanșarea războiului împotriva Ucrainei, dar și a recentelor amenințări enunțate de Putin, NATO a anunțat că va amplasa în România o nouă bază aeriană pentru până la 10.000 de persoane, cu o investiție de  peste 2 miliarde de euro. De fapt, noul proiect, conform autorităților române, este un adevărat oraș în care cei peste 10.000 de soldați vor locui împreună cu familiile lor.

Așa cum spuneam și cu altă ocazie, Guvernul României a anunțat deja începerea  lucrărilor de construcție pentru extinderea actualei Baze Aeriene 57, de la Mihail Kogălniceanu, pentru a deveni cea mai mare bază militară NATO din Europa.

România, pe lista neagră a Rusiei. Motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor: "Se poate termina foarte rău"

Odată finalizată, baza va fi de mărimea unui oraș mic, acoperind o suprafață de aproape 3.000 de hectare și un perimetru total de 30 de kilometri, ceea ce a pus România pe lista neagră a Rusiei. De altfel, dacă ne aducem aminte, inclusiv în urmă cu 4 ani, România era amenințată grav de Vladimir Putin.

Investiția, motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor

Nici bine nu au fost date aceste informații, că de la Moscova au venit și primele reacții dure la adresa România, ceea ce ne duce cu gândul că a intrat pe lista neagră a Rusiei.

În cadrul unei intervenții recente în Duma de Stat (Parlamentul rus), vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera superioară, Andrei Klimov, a atras atenția, în termeni duri, asupra situației și cataloghează anunțul făcut NATO, care apreciază demersul guvernului de la București, ca fiind „o aventură care se poate termina foarte rău„.

„Dacă românilor le place, este treaba lor, desigur, dar clubul de sinucigași NATO îi antrenează pe civilii obișnuiți în astfel de aventuri care se pot termina foarte rău pentru familiile și copiii lor.

Nu încerc să sperii pe nimeni, ci doar să raționez logic. Nu va fi niciun beneficiu pentru România din asta și vor fi mai multe amenințări. Acesta este un fapt”, a spus Andrei Klimov, citat de presa rusă.

România, pe lista neagră a Rusiei. Motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor: "Se poate termina foarte rău"

Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Putin nu exclude un conflict cu NATO, aflat pe lista neagră a Rusiei

Așa cum declara nu cu mult timp în urmă, Vladimir Putin este de părere că militari ai Alianței Nord-Atlantice participă la ostilitățile din Ucraina, lucru cunoscut de Ministerul rus al Apărării.

Declarația președintelui Vladimir Putin a venit în timpul unui briefing la sediul său de campanie, în timpul alagerilor prezidențiale din Rusia. Liderul rus nu a exclus posibilitatea unei confruntări militare directe între NATO și forțele armate ruse.

„Ei mor acolo în număr mare. Totul este posibil în lumea modernă. Acesta va fi la un pas de un al treilea război mondial la scară largă. Cred că aproape nimeni nu este interesat de acest lucru .” a precizat Putin.

Putin a avertizat că o astfel de evoluție ar putea avea consecințe catastrofale, deși au existat voci din cancelariile europene, precum cea a șefului Ministerului spaniol al Apărării, care declara că NATO nu va trimite trupe în Ucraina din cauza Rusiei.

România, pe lista neagră a Rusiei. Motivul pentru care Vladimir Putin ne are în vizor: "Se poate termina foarte rău"

Reamintim că la acest scrutin de alegeri, deși fără a fi o surpriză, liderul de la Kremlin a câștigat al cincilea mandat, iar cancelarii europene l-au numit ‘un Stalin modern.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Cea mai rea veste pentru șoferi. Se întâmplă de la 1 ianuarie 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro