România, forțată de UE să-și strângă gunoiul așa cum trebuie

România, forțată de UE să-și strângă gunoiul așa cum trebuie

România încă mai are multe lucruri de corectat, iar problema gropilor de gunoi ilegale e una dintre ele. Asta și pentru că măsurile de închidere au fost luate doar pe hârtie.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a condamnat joi România pentru cele 68 de gropi de gunoi care funcționează ilegal. Și care trebuiau închise încă din 16 iulie 2009.

Cu toate acestea, România nu va fi supusă unor sancțiuni financiare. Va trebui să plătească cheltuielile de judecată şi să ia măsuri urgente pentru închiderea gropilor de gunoi ilegale.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţionat că România a luat măsuri în vederea închiderii şi a inspecţiei finale a depozitelor de deşeuri, însă niciunul dintre cele 68 de depozite în cauză nu a fost închis.

Problema gropilor de gunoi a fost sesizată de instanţa europeană în martie 2012. Atunci, România a fost avertizată referitor la un depozit municipal de deşeuri neconform. Legislaţia din Uniunea Europeană prevede recuperarea şi eliminarea deşeurilor într-un mod sigur pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor. De asemenea, mai prevede că este interzisă depozitarea necontrolată a deşeurilor.

Condamnarea vine în urma nerespectării directivei 1993/31/CE care privește depozitele de deşeuri. Aceste depozite de deşeuri nu au primit autorizaţia care să le permită să funcţioneze în continuare.

România nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 din directivă, se arată în hotărârea pronunţată de către CJUE.