Rolul semaforului verde intermitent. Mulți șoferi habar n-au care este regula, de fapt. Riscă amenzi mari

de: Rosu Ioana
12 01. 2024

În încercarea de a fluidiza traficul în intersecțiile mari și zonele aglomerate, autoritățile de circulație au introdus un sistem de semaforizare secundară, respectiv,semaforul verde intermitent. Acest tip de semafor le permite șoferilor să vireze la dreapta sau la stânga chiar și atunci când semaforul principal indică roșu. Cu toate acestea, nerespectarea regulilor în această situație poate atrage amenzi semnificative pentru șoferii neatenți sau neinformați suficient.

Ce semnificație are semaforul verde intermitent

Semaforul intermitent funcționează ca un ajutor al semaforului principal. De obicei, acesta este reprezentat printr-o săgeată de culoare verde, orientată spre direcția în care se permite virajul, sau poate fi o simplă lampă verde, sub care se află o săgeată indicativă.

Astfel, în momentul în care semaforul principal arată culoarea roșie, semaforul secundar începe să clipească, semnalizând permisiunea de a vira în direcția indicată.

Cu toate acestea, un aspect foarte important pentru șoferi este acela privind înțelegerea faptului că, semaforul verde intermitent nu anulează regulile de circulație generale.

Tocmai de aceea, șoferii sunt obligați să dea prioritate pietonilor și vehiculelor care traversează intersecția pe culoarea verde a semaforului principal.

De asemenea, toți șoferii trebuie să se asigure că virajul se poate face în condiții de siguranță totală.

CITEȘTE ȘI: Codul Rutier 2024 vine cu amenzi de până la 3.300 de lei. Poți să rămâi și fără numerele de înmatriculare la mașină

Regula pe care mulți șoferi nu o știu sau nu o respectă

Regula semaforului verde intermitent este simplă în teorie, dar creează adesea confuzie în trafic. Semaforul verde intermitent le permite șoferilor să vireze la dreapta sau la stânga chiar și atunci când semaforul principal este roșu.

Cu toate acestea, este esențial să se acorde prioritate atât pietonilor, cât și vehiculelor care se deplasează pe culoarea verde a semaforului principal. Nerespectarea acestei reguli poate duce la accidente și, fără abateri, la aplicarea de amenzi.

Un aspect care îi pune adesea în dificultate pe șoferi este acela de a stabili corect momentul și modalitatea de acordare a priorității. Astfel, unii conducători auto fie nu opresc pentru a lăsa pietonii să treacă, fie nu acordă prioritate celorlalte vehicule care traversează intersecția legal.

Pe de altă parte, există și situații în care șoferii stau pe banda de viraj la dreapta, blocând astfel traficul, deși intenționează să continue drumul înainte.

CITEȘTE ȘI: Cresc amenzile pentru șoferi de la 1 ianuarie 2024. Cât va fi punctul în România

Amenda primită pentru nerespectarea legii

Conform reglementărilor în vigoare, dacă o bandă de circulație este dedicată exclusiv pentru viraj la dreapta sau stânga și este marcată corespunzător cu o săgeată care indică direcția obligatorie, atunci conducătorii auto sunt obligați să respecte această indicație.

Asta înseamnă că doar cei care efectuează virajul indicat de marcaj au dreptul să folosească respectiva bandă. Există însă șoferi care încearcă să ocolească aglomerația traficului prin ocuparea acestor benzi dedicate virajelor, cu intenția de a continua drumul înainte, odată ajunși la semafor.

Acest comportament neadecvat încalcă regulile de circulație și creează confuzie și potențiale situații de risc în trafic. În conformitate cu legislația rutieră, „nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers” constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă, adică o sancțiune de 330 de lei.

Această măsură are scopul de a descuraja comportamentul neregulamentar în trafic și de a asigura un mod ordonat și sigur de circulație.