Rochia de mireasă aleasă de Jennifer Lopez la a doua nuntă cu Ben Affleck. Imaginile vorbesc de la sine, vedeta a strălucit. Foto

de: Ana Chivu
21 08. 2022

Jennifer Lopez se bucură de fiorii iubirii. Celebra cântăreață va îmbrăca din nou rochia de mireasă. Ea urmează să fie condusă la altar chiar de o dragoste din tinerețe. Fanii starului știu foarte bine de relația din anii 2000 dintre aceasta și Ben Affleck. J.Lo a trăit mari emoții recent la a doua nuntă alături de bărbatul care a făcut-o din nou fericită. Cei care o iubesc au rămas surprinși de rochia pe care a ales-o acum. Iată cum s-a îmbrăcat vedeta în ziua cea mare!

Ce rochie de mireasă a ales Jennifer Lopez: artista s-a căsătorit cu Ben Affleck

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit recent, iar acum au avut parte de o a doua nuntă. Cei doi au mai avut o relație în tinerețe, dar soarta i-a despărțit atunci. Iată că le-a fost scris ca în această parte a vieții să se reîntâlnească. Dragostea dintre aceștia a răsărit imediat ce s-au privit, astfel că nu a durat mult până ca vedetele să facă pasul cel mare.

J. Lo a purtat o rochie magnifică la ceremonia de sâmbătă seară. Solista a avut o trenă de peste 6 metri. Ben Affleck și Jennifer Lopez s-au căsătorit în urmă cu o lună în Las Vegas, iar acum au făcut o nuntă mai mare în Georgia, alături de prieteni și familie.

Festivitatea a avut loc la una din proprietățile deținute de Ben. Mireasa le-a cerut invitaților să vină neapărat îmbrăcați în alb. Starul a ales o rochie de un alb imaculat, creată de Ralph Lauren, iar Ben a decis să poarte un sacou alb completat de un papion și pantaloni negri.

,,Exact ce ne-am dorit”

Cei doi au fost însoțiți de prietenii apropiați și familie, inclusiv de copiii din mariajele anterioare. Printre numele cunoscute venite la petrecere au fost: George Clooney, Jane Fonda, Renee Zellweger şi Jimmy Kimmel.

După ce au spus ,,DA”, mirii au făcut o ședință foto care să le țină peste ani amintirile frumoase dintr-o zi specială. Meniul deosebit a fost compus din cotlet de porc prăjit cu legume şi orez, precum şi preparate la grătar.

O sursă a declarat pentru People că Affleck (50 de ani) și Lopez (53 de ani) aveau „planificat un weekend extraordinar”, inclusiv „o petrecere înainte de nuntă, apoi ceremonia propriu-zisă, urmată de și mai multă distracție”. Interpreta a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în Las Vegas și a susținut că ceremonia din noaptea în cauză a fost „exact ceea ce ne-am dorit”.