Actorul american Robert Carradine, cunoscut pentru rolurile sale din comedia cult „Revenge of the Nerds” și din serialul Disney „Lizzie McGuire”, a încetat din viață la vârsta de 71 de ani. Anunțul a fost făcut de familie printr-un comunicat oficial, citat de CNN.
„Cu mare tristețe, anunțăm pierderea iubitului nostru tată, bunic, unchi și frate, Robert Carradine”, au transmis apropiații actorului.
Familia a vorbit și despre lupta pe care Carradine a dus-o timp de aproape 20 de ani cu tulburarea bipolară. „Într-o lume plină de întuneric, Bobby a rămas mereu o sursă de lumină pentru cei din jur”, au declarat membrii familiei, exprimându-și speranța că povestea sa va contribui la reducerea stigmatizării bolilor mintale.
Născut la 24 martie 1954, Robert Carradine făcea parte din celebra familie de actori Carradine. Era fiul lui John Carradine și fratele actorilor David și Keith Carradine.
Și-a făcut debutul pe marele ecran în 1972, în filmul „The Cowboys”, unde a jucat alături de John Wayne. Consacrarea a venit însă în 1984, odată cu rolul Lewis Skolnick din „Revenge of the Nerds”, producție care a devenit rapid o comedie emblematică a anilor ’80 și i-a adus notorietate internațională.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2026/02/Robert-Carradine-2-1024x684.jpg)
De la stânga la dreapta: Larry B. Scott, Andrew Cassese, Timothy Busfield, Robert Carradine; Curtis Armstrong. Personaje: Lamar Latrelle,Harold Wormser, Arnold Poindexter, Lewis Skolnick și Dudley Booger Dawson Film: Revenge Of The Nerds II: Nerds In Paradise (1987). Foto: Profimedia
De-a lungul carierei sale, Carradine a alternat aparițiile în filme de studio cu producții independente și proiecte de televiziune, construind un parcurs artistic divers și constant.
La începutul anilor 2000, actorul a câștigat o nouă generație de admiratori prin rolul lui Sam McGuire, tatăl personajului principal din serialul Disney „Lizzie McGuire”.
Hilary Duff, protagonista producției, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Sunt devastată să aflu că Bobby s-a stins. Inima mea este cu familia și toți cei care l-au iubit.”
Un omagiu public a venit și din partea fiicei sale, Ever Carradine.
„Când cineva mă întreabă cum am rămas așa de echilibrată, răspund că e datorită tatălui meu. Știam întotdeauna că mă iubește necondiționat”, a scris aceasta.
Pentru colegi și fani, Robert Carradine rămâne un actor carismatic, cu o carieră întinsă pe mai bine de 50 de ani, dar și un om descris de cei apropiați drept „o sursă de lumină” în viața celor din jur.
Foto: Profimedia