Clara Chia Marti a ajuns la spital după ce Gerard Pique a oficializat relația lor cu o poză pe rețelele de socializare. Jurnaliștii de la Mundo Deportivo au scris că unii fani au reacționat foarte agresiv, iar tânără de 23 de ani a ajuns la spital din pricina unor atacuri de panică.
Gerard Pique și-a oficilizat relația cu Clara Chia Marti postând pe rețelele sociale o fotografie în care apare alături de noua lui iubită. Imaginea a avut un succes foarte mare și a adunat aproape 4 milioane de aprecieri și peste 760 de mii de comentarii. Doar că nu toate mesajele au fost pozitive, iar unii au devenit chiar foarte violenți. În urma acestor reacții agresive, Clara Chia Marti a suferit un atac de panică și a fost îngrijită de medicii de la o clinică privată din Barcelona, susține Mundo Deportivo.
Noua iubită a lui Gerard Pique face de câteva săptămâni și ședințe de terapie cu un psiholog. Melodiile în care Shakira a atacat cuplul nu i-au picat deloc bine. Ultima a fost cea mai dură. Shakira i-a transmis lui Pique că a renunțat la un ceas Rolex pentru un Casio, în sensul că alegerile lui sunt foarte de departe de ce a trăit în ultimii ani. Artista din Columbia a câștigat peste 20 de milioane de euro din ultimele trei melodii în care „îi înțeapă” pe cei doi.
„Lumea o oprește pe stradă și îi cântă versurile melodiei, toată lumea o recunoaște, iar ea este o fire destul de timidă. Acum, stă acasă la părinții ei, cam de o săptămână. A avut nevoie de adăpost, pentru că nu era într-o stare bună. Nu e ușor să fii o fată de 23 de ani și toată Spania să vorbească despre tine”, spuneau jurnaliștii spanioli.
Gerard Pique a decis după această vizită la medic să-și ducă iubita într-o vacanță. Jurnaliștii au aflat că au plecat într-o stațiune montană, unde speră să nu fie asaltați de jurnaliști.