23 iun. 2020 | 16:17

Revine Starea de Urgență în România?! Anunțul care vizează milioane de români

Știri generale
Revine Starea de Urgență în România?! Anunțul care vizează milioane de români
Starea de urgență se prelungește până la jumătatea lunii iulie. Decizia radicală luată de Bulgaria

Guvernul României ia în calcul reintroducerea restricțiilor în unele zone ale țării. Astfel, dacă coronavirsul se răspândește, se va reintroduce starea de urgență.

Revine starea de urgență în România?!

Acest anunț vine de la ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a afirmat că în aceste zile asistăm la o creștere a numărului de cazuri de coronavirus. Iar problema este cu atât mai mare cu cât România înregsitrează o transmitere comunitară accentuată. În atari condiții, autoritățile au anunțat că iau în calcul reintroducerea restricțiilor. Cel puțin, momentan, doar în anumite zone.

”După trei perioade de relaxare, asistăm la o creştere a numărului de cazuri, o creştere progresivă, nu exponenţială pe care o putem gestiona, în măsura în care sunt respectate şi acele reguli de distanţare fizică sau precauţii. Sunt zile în care am observat, ultimele cinci au fost cu peste 300 de cazuri noi, dar chiar dacă astăzi avem 246 sunt şi datorită faptului că au fost şi mai puţine teste. Evaluarea noastră se face şi la cazurile de Terapie Intensivă, precum şi adresabilitatea la nivelul UPU. Sunt cazuri care sunt evaluate în mod particular, fiecare dintre ele, sunt anchete epidemiologice în derulare, sunt locuri şi locaţii care sunt izolate şi în ultima perioadă am putut vedea şi agenţi economici care au făcut evaluări angajaţilor şi au depistat cazuri noi”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la TVR, luni seară.

Nelu Tătaru a mai dorit să sublinieze că ”suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru”.

 

Ce a declarat Nelu Tataru

De asemenea, Nelu Tătaru a mai spus că unii români au renunţat la măsurile de precauţie, iar astfel a crescut numărul de cazuri noi.

”Sunt aceleaşi măsuri de precauţie pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi şi recomandările pe care trebuie să re repetăm în fiecare zi pentru că după cum am putut vedea, o parte dintre concetăţenii noştri au renunţat la orice măsură de prevenţie, la orice măsură de precauţie şi atunci vedem şi o creştere a numărului de cazuri noi. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de cazuri”, a afirmat Nelu Tătaru.

Întrebat ce măsuri ar putea fi luate, Nelu Tătaru a spus că ar putea fi impuse restricţii particulare.

„Depinde foarte mult de evoluţia zilnică, săptămânală, de evoluţia la două săptămâni. Noi de obicei pregătim o nouă etapă de relaxare, dar odată cu evoluţia nefavorabilă, ne gândim să avem şi nişte restricţii particulare, pentru fiecare caz în parte, pentru fiecare zonă, pentru fiecare locaţie.

Dar mă repet, sper ca odată cu respectarea acestor reguli, să putem gestiona un număr de cazuri, chiar dacă avem o creştere controlată. Când vedem o rată de dublare a cazurilor într-un anumit loc şi care persistă zile la rând, atunci gândim că acolo există o transmitere comunitară accentuată şi trebuie să limităm această transmitere prin izolarea zonei”, a mai spus Nelu Tătaru.

La ora actuală, în România au fost confirmate 24.505 de cazuri de Covid-19, 1.539 de decese, iar 17.187 de persoane au fost declarate vindecate și externate.

În plus, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.550 de lei.

Parteneri
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești neapărat în ziua de Bobotează. Îți va aduce noroc și bunăstare
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Cele mai gustoase supe pe care le poți savura după sărbători. Două rețete simple
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Trădare supremă. S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
ADIO, CONCEDIU MEDICAL! Măsura este oficială!
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Cum a reușit un avion să decoleze în 2025 și să aterizeze în 2024. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva. Care e explicația
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro