Reușită de senzație pentru Ianis Hagi. A ajuns iar subiect în presa internațională
Ieri, într-o zi cu conotații ghinioniste, Glasgow Rangers a jucat împotriva celor de la Dunfermline. Din păcate ghinionul zilei de 13 a fost de partea adeversarilor celor de la Rangers. Dunfermline a pierdut cu scorul de 5 la zero. Meciul a fost catalogat de presa scoțiană ca unul foarte bun. Scoțienii au acordat de note impresionante la calitatea jocului. Același lucru s-a întâmplat și cu Ianis Hagi și colegii săi, care au fost lăudați pentru prestațiile lor.
Glasgow Rangers eliminată din Champions League, dar face legea în cupă
Echipa lui Ianis Hagi, Glasgow Rangers a plecat cu optimism în campania de calificare în Champions League. Din păcate optimisul a durat foarte puțin, iar Ianis Hagi și Glasgow nu vor avea șansa să joace în grupele Champions League.
Mesajul și mentalitatea lui Steven Gerrard nu s-au schimbat. După eșecul din UCl, Gerrad caută răspunsuri la sfârșitul uneia dintre cele mai dificile săptămâni din cariera sa managerială.
Trei înfrângeri în șapte zile i-au pus pe Ianis Hagi, Gerrard și ceilalți jucători sub o presiune foarte mare. Meciul de ieri, din Cupa Scoției, cu cei de la Dunfermline, a fost unul important pentru moralul echipei.
Ieșirea din Liga Campionilor în fața celor de la Malmo va avea consecințe mai mari, atât în interiorul, cât și în afara echipei, scrie presa scoțiană. A fost o ocazie ratată, o șansă de aur , pierdută într-un mod spectaculos.
Este o înfrângere care nu poate fi ușor justificată și cu siguranță nu una care poate fi iertată rapid.
„Malmo este o ținută care ar trebui respectată mai degrabă decât temută. Una care ar fi trebuit să fie bătută marți seara, deoarece greșelile îi costă scump acum.
Campionii sunt capabili și competitivi la un anumit nivel. Dacă ar fi atins aceste standarde ar fi jucat în continuare la un eșalon mai înalt.”, scriu jurnaliștii de la GlasgowTime.
Meciul din Cupa Scoției, cu Dunfermline. Un meci de totul sau nimic pentru Ianis Hagi și colegii de echipă
După demoralizanta eliminare din UCL, a venit ziua de vineri 13 august. Ar fi putut fi o zi plină de ghinioane. Dar cum Steven Gerrard a știut să-și motiveze elevii, Glasgow Rangers a demonstrat încă odată de ce a devenit campioana Scoției.
Ianis Hagi și colegii săi au dat totul pe teren. La finalul celor 90 de minute tabela arăta 5 în dreptul Rangers-ilor și zero în dreptul adversarei.
Această victorie nu va anula niciunul dintre prejudiciile din meciul Malmo de marți seară. Zilele de la înfrângerea împotriva lui Malmo au fost dificile în interiorul și în afara echipei. Dacă ar fi venit o a patra pierdere succesivă i-ar fi pus pe Rangers ferm în modul de criză.
Ianis Hagi lăudat de presa scoțiană în meciul de vineri
Victoria de moral împotriva celor de la Dunfermline, în Cupa Scoției, a reușit să-i remonteze pe Ianis Hagi și colegii săi. Presa scoțiană relata pe larg despre prestațiile avute de tânărul Ianis Hagi, fiind notat de GlasgowTime cu nota opt. Schimbările făcute de la Gerrard, opt dintre ele, de fapt, pe măsură ce Connor Goldson, Joe Aribo și Scott Wright au supraviețuit din nenorocirea Malmo, au schimbat jocul.
După acest meci Ianis Hagi și Glasgow Rangers se pot concentra către Europa League din nou. Cât despre prestațiile lui Ianis Hagi din meciul de vineri, pentru care a primit nota 8, GlasgowTime scrie:
„A reuşit o primă atingere uimitoare şi a avut o viziune excelentă la faza golului marcat de Wright. A fost curajos şi a marcat cu o lovitură de cap lângă bara a doua.”