Rețeta pentru cea mai bună ciorbă de varză murată cu afumătură. Iese un deliciu, ce trebuie să folosești neapărat
Zicala ”câte bordee, atâtea obiceie” se aplică și în cazul preparatelor culinare, iar ciorba de varză murată nu face rabat. Ea se prepară în diferite feluri, în funcție de gusturile fiecărei ”odăi” din lume. Iar dacă în Letonia se prepară cu morcovi, cartofi și fulgi de porumb sau de ovăz, iar în Suedia conține și niște chilteluțe, în România se prepară deseori cu afumătură.
Rețeta de cirobă de varză murată cu afumătură
În general, toate rețetele de ciorbă de varză murată au un comun câteva tehnici de preparare. Rețeta se rezumă peste tot astfel: varza murată scursă și tocată se gătește în apă cu carne de porc tocată, bucăți de cârnați sau ceva afumătură și un pic de sare, până când carnea este aproape fragedă, se pune bulion, legume și se lasă la fiert. În final, preparatul se servește cald, cu puțină smântână, după gust.
Ingrediente
- 1 kg varză murată tăiată mărunt
- 1 ceapă galbenă tocată mărunt
- 50 ml ulei vegetal
- 1 morcov
- 1/2 ardei capia/ ardei gras roșu
- O bucățică de țelină rădăcină
- 300 g cârnat proaspat afumat
- 200 g bacon
- Opțional afumătură de curcan (eu am avut o bucată mică de pulpă de curcan)
- 1 lingură de boia
- 1 legătură de mărar
Mod de preparare
Pune ceapa la călit în ulei cu puțină sare și las-o la foc mic până când devine aurie. Adaugă varza și aproximativ 3,5 – 4 litri de apă. Între timp, curăță legumele și taie-le cubulețe. Taie cârnatul și baconul felii, iar pulpa de curcan cubulețe. Pune totul în oală și lasă să fiarbă la foc mediu pentru aproximativ o oră, după care adaugă boiaua și mai lasă la fiert pentru încă 30-40 de minute sau cât este necesar pentru ca varza și carnea să fie gătite. În final, asezonează cu mărar sau alte verdețuri, după bunul plac, și o lingură de smântână.
Supa de varză se poate referi la oricare dintre varietățile de supe pe bază de varză cunoscute sub diferite nume în bucătăriile naționale. Adesea, este o simplă supă de legume, dar care poate fi gătită cu diverse ingrediente. Pentru supa de varză vegetariană se pot folosi și ciuperci. O altă variantă are în compoziție stock de pește, însă ciorba de varză tradițională se prepară utilizând un stock de porc.
- Stok-ul sau supa concentrată poate fi gustul suplimentar de care ai nevoie într-o mulțime de rețete, de la risotto până la sosuri, alte supe, ca în cazul de mai sus, și chiar piureul simplu de cartofi.