Datorită creșterii incidenței de noi infectări în Spania s-au luat noi măsuri restricitve. Spania va solicita testul PCR negativ de la călătorii care vin din țări cu risc ridicat. Măsura intră în vigoare pe 23 noiembrie și afectează rezidenții din majoritatea statelor membre ale UE.
Spania va cere un test PCR negativ efectuat în termen de 72 de ore de la plecare de la toți călătorii care vin din țări în zone cu risc crescut de coronavirus, a declarat miercuri Ministerul Sănătății. Măsura va intra în vigoare pe 23 noiembrie. În cazul țărilor europene și al celor din spațiul Schengen, autoritățile spaniole se vor baza pe harta riscurilor oferită de Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), spune El Pais.
Potrivit celui mai recent raport al acestei agenții, toate aceste țări se află în prezent la cel mai înalt nivel de risc. Excepție fac Norvegia, Finlanda și Grecia. Conform rapoartelor cetățeni acestor țări, teoretic, nu ar fi afectați de această mișcare.
Pentru țările din afara acestei zone, punctul de referință va fi incidența cumulată de 14 zile pentru fiecare 100.000 de locuitori. Un alt factor va fi capacitatea de bază a acestora de testare. Acest aspect este stabilit în Regulamentele internaționale de sănătate (RSI). Cetățenilor din țările cu o incidență de peste 150 li se va cere un test PCR negativ. Conform datelor ECDC de miercuri, următoarele țări se încadrează în această categorie.
Începând cu 23 noiembrie, pasagerii care completează un formular de control înainte de a intra în Spania vor găsi o întrebare suplimentară. Aceasta se referă la un rezultat negativ al testului PCR din ultimele 72 de ore. Autoritățile pot solicita să vadă rezultatul testului, care trebuie să fie un document original, scris fie în spaniolă, fie în engleză și care poate fi prezentat pe suport de hârtie sau în format electronic, potrivit ministerului. Ministerul Sănătății din Spania a anunțat miercuri noua politică, explicând că va utiliza criteriile Uniunii Europene pentru a defini care țări sunt considerate cu risc ridicat.
”Referința de bază va fi incidența acumulată la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile”, a declarat Ministerul Sănătăți, fără a oferi mai multe detalii.
Insulele Canare, care are cea mai bună situație de coronavirus din Spania, au aprobat recent o măsură similară care urmează să intre în vigoare pe 14 noiembrie. În acest caz, afectează atât turiștii străini, cât și cei spanioli, cărora nu li se va permite accesul într-un hotel sau alte cazări turistice fără un test negativ efectuat în ultimele 72 de ore.