Restaurantele se redeschid de la 1 septembrie. Vestea uriașă dată de Klaus Iohannis
Restaurantele, la fel ca și hotelierii, așteptau din urmă cu trei luni ridicarea restricțiilor și permisiunea să-și redeschidă afacerile, după cum vedeau prin Europa că se întâmplă. Astăzi, președintele Klaus Iohannis a dat marea veste: se va putea servi masa și în interior, de la 1 septembrie.
Klaus Iohannis: restaurantele se redeschid de la 1 septembrie
Sezonul estival se apropie de final, iar pierderile celor din industria ospitalității sunt uriașe. Față de vara anului 2019, un reprezentant al unui restaurant a declarat că este vorba despre aproape 40% pierderi. În plus, din septembrie, clienții nu ar mai fi fost bucuroși să ia cina în aer liber sau să stea îmbrăcați la mese.
Soluția găsită de hotelurile care sunt deschise tot anul a fost să servească masa în camera turiștilor cazați, dar asta impune din nou costuri suplimentare. Alte hoteluri, care până acum funcționau pe toată perioada anului, aveau în plan să închidă la finalul sezonului estival, aclamând că „fără un restaurant, un hotel nu are cum să se deschidă”.
Urmează să fie comunicate chestiunile tehnice
„Pot să vă dau câteva informații noi. Sunt două domenii în care consider că este cazul să se reia activitatea, atât cât se poate, și acolo unde se poate, în condiții de siguranță. Primul sector, zona culturală – teatrele, cinematografele, sălile de spectacol, se pot redeschide de la 1 septembrie, în condiții de siguranță. Cred că este important că acolo unde se poate, să se redeschidă.
Al doilea sector, care este în suferință, cred că este bine să se reia activitatea, acolo unde se poate, este sectorul HORECA. Vremea se răcește, așa că, după 1 septembrie, în anumite condiții, restaurantele se pot deschide în interior. Sunt chestiuni tehnice care vor fi stabilite în comitetul specialiștilor. Cred că aceste două sectoare sunt importante și, după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie, putem să facem acest pas”, a declarat Klaus Iohannis astăzi, într-o conferință de presă.