Regulile la concursurile de angajare la MAI, schimbate. Ce trebuie să ştie candidaţii

de: Stan Nicu
20 09. 2022

Regulile la concursurile de angajare la MAI au fost schimbate. Ce trebuie să ştie acum toți candidaţii. MAI schimbă regulile la concursurile de angajare și la admiterea în scolile de poliție, astfel că sunt anunțate noi norme la probele sportive. Toate amănuntele interesante, în articolul de mai jos.

MAI schimbă regulile de admitere în școlile de poliție. Ce se întâmplă cu proba sportivă

Ministerul Afacerilor Interne a informat că modifică modul de desfășurare a concursurilor de angajare pe posturi vacante și de admitere în școlile de poliție.

Proiectul de ordin a fost pus acum în transparență decizională. Actul normativ modifică Ordinului MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale MAI.

De ce este nevoie de aceste modificări

Modificările aduse de MAI au ca scop reevaluarea unor norme procedurale specifice organizării și desfășurării concursurilor de admitere în instituțiile de învățământ ce școlesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și celor organizate în vederea ocupării prin concurs a locurilor vacante de execuție, astfel:

-se modifică traseul practic-aplicativ, fiind reevaluați parametrii de la două obstacole, respectiv:

-la obstacolul deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică, înălțimea stativului pe care se depozitează greutățile a fost modificată de la 1,90 metri la 2,15 metri (măsurată de la sol), respectiv de la 1,60 metri la 1.85 metri (măsurată de la nivelul superior al băncii).

-la obstacolul Detenta pe verticală, înălțimea la care este suspendată mingea a fost modificată de la 2,55 metri la 2,65 metri.

Se modifică și baremul minim

În plus, baremul minim a fost modificat de la 3’20” la 3’10”, precum și intervalele de timpi corespunzătoare notelor, de la 3 secunde la 2 secunde.

-Se reevaluează procedura de verificare a comportamentului candidaților la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ care formează personal pentru nevoile MAI, precum și la concursurile de ocupare a posturilor vacante de execuție.

Acum, verificările de specialitate cu privire la persoana candidatului se face prin intermediul structurilor de specialitate ale Poliției Române, precum și prin intermediul Serviciului Român de Informații.

Admitere școli de poliție: reguli noi la verificarea rezultatelor

Rezultatele comunicate sunt valorificate de compartimentele de resurse umane în nota de cunoaștere. Pentru eficientizarea și ușurarea procedurii de verificare, s-a identificat ca soluție realizarea de către Direcția Generală de Protecție Internă a verificărilor de specialitate și emiterea unui aviz în consecință.

De asemenea, activitatea de verificare se va finaliza prin întocmirea notei de cunoaștere de către compartimentele de resurse umane, inclusiv prin efectuarea de verificări la structurile de specialitate ale Poliției Române, aspect nemodificat față de procedura în vigoare.

Ce obligații va avea secretarul de concurs

-secretarul de concurs va avea obligația de a informa organizațiile sindicale reprezentative cu privire la organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a postului vacant;

-candidatul declarat admis va avea  obligația de a depune documentele care certifică îndeplinirea condiției de aptitudine medicală, la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale. Termenul de 45 de zile se aplică și în situația în care oferta de ocupare a postului s-a făcut candidatului clasat pe următorul loc.