Regina Elisabeta îl va face „mai devreme sau mai târziu” pe prințul Charles Regent. În același timp un număr din ce în ce mai mare de sarcini îi sunt atribuite prințului William. Iminența retragerii Reginei este o certitudine, spune presa britanică.
Regina Elisabeta și-a păstrat angajamentul față de rolul ei de aproape 70 de ani. A continuat să își îndeplinească rolul în ciuda vârstei și a unei serii de crize care au zguduit Familia Regală în ultimii ani. Prințul Charles și prințul William și-au asumat mai multe atribuții pentru a o ajuta pe Majestatea Sa, Regina Elisabeta, să continue să-și îndeplinească rolul.
Regina și-a anunțat recent oficial dorința de a abdica. Presa britanică și comentatorul regal Luisa Ciuni a sugerat că ar putea opta în curând să-l facă regent pe Charles. Prin acest demers regina ar renunța la aproape toate atribuțiile sale.
„Regina, având în vedere vârsta ei, poate continua să facă această treabă în principal pentru că are un personal de familie foarte puternic. O parte din munca sa de birou este acum făcută de prințul Charles. Regența va ajunge mai devreme sau mai târziu la Charles.
Rolul prințului Charles s-a mutat la fiul său, William și la soția acestuia. Dar Regina Elisabeta va face orice altceva. Aceastaă mutare îi permite să continue să facă tot ceea ce făcea și până acum, dimineața, după-amiaza și seara.”, a declarat Luisa Ciuni.
În calitate de regent, prințul și-ar asuma majoritatea atribuțiilor reginei, dar ar trebui să aștepte în continuare moartea Majestății Sale, Regina Elisabeta, pentru a fi încoronat ca rege. Marea Britanie a fost plasată ultima dată sub regență în timpul unuia dintre ultimele crize de boală ale lui George al III-lea. Atunci fiul său cel mare George Augustus a preluat conducerea între 1811 și 1820.
Regulile actuale care reglementează rolul unui regent au fost stabilite în Regency Acts din 1937. Acestea ar permite Reginei să transmită majoritatea rolurilor sale unui membru desemnat al Familiei Regale. Conform presei, Prințul Charles va prelua rolurile îndeplinite de obicei de suveran. În același timp, prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, va deveni gardianul principal al reginei.
La doar 21 de ani, regina s-a angajat să rămână pe tron atâta timp cât va trăi, trimițând un semnal clar cetățenilor britanici și ai Commonwealth-ului că nu va declanșa o nouă criză constituțională așa cum a avut unchiul ei, Edward al VIII-lea, când a abdicat în 1937.